Un pensionar de 71 ani a încercat să se sinucidă sâmbătă dimineaţă sărind pe geamul apartamentului situat la etajul trei al blocului în care locuieşte, pe strada Lăpuşului din Oradea. Bărbatul, care s-a aruncat în gol de la o înălţime de aproximativ 9 metri, a avut noroc. A căzut în grădina blocului şi nu pe aleea de beton, fiind găsit în viaţă de un trecător care a şi sunat imediat la 112.

La locul incidentului s-a deplasat imediat un echipaj al Serviciului Mobil de Urgenţă şi Descarcerare. Medicii au acordat primul ajutor victimei şi au transportat-o la Spitalul Clinic Judeţean Oradea. "Pacientul este în stare gravă. Are multiple fracturi la nivelul toracelui şi a bazinului. În prezent se efectuează ultimele investigaţii după care va fi internat la Secţia de Terapie Intensivă", a declarat pentru BIHOREANUL şeful UPU şi SMURD, dr. Hadrian Borcea.

Potrivit sursei citate, bărbatul a mai avut tentative de suicid. ". Există informaţii că pacientul a mai avut tentative de suicid însă nu am putut lămuri aceste aspecte. Deşi e conştient, e incoerent", a mai spus Borcea.