Cel mai mare retailer european de articole sportive, Decathlon, s-a deschis, joi, şi în Oradea, într-un spaţiu generos întins pe 1500 mp în cadrul complexului comercial Auchan.

"Este un proiect care s-a materializat după 4 ani de pregătiri, timp în care am încercat, fără noroc, şi alte posibile amplasamente. În unele cazuri nu ne-am înţeles pe partea financiară, în altele au fost neconcordanţe pe partea tehnică. Ne bucurăm că acum, în sfârşit, am reuşit", a explicat, într-o conferinţă de presă, responsabilul de expansiune al Decathlon România, Alex Domşa.

Magazinul pune la dispoziţia clienţilor o gamă largă de produse pentru nataţie, canoe, fotbal, alergare, drumeţie, mountain bike, baschet, echitaţie, pescuit, fitness şi chiar unele pentru hidratare, nutriţie şi protecţie. Iar preţurile sunt pentru toată lumea, pornind de la 2,90 lei pentru o minge de tenis sau 74,90 lei pentru o pereche de role junior, până la zeci de mii de lei.

Doritorii pot găsi, de exemplu, plăci de longboard cu 240 lei, trotinete la 350 lei sau geci de schi cu 840 lei, dar şi benzi de alergat cu 12.000 lei. 

Pe lângă mărcile proprii ale Decathlon, în magazinul din Auchan iubitorii sportului pot găsi şi branduri precum Aptonia (produse de nutriţie şi îngrijire), Artengo (tenis), B’Twin (biciclete), Caperlan (pescuit), Fouganza (echitaţie), Solognac (vânătoare), Kalenji (alergare), Quechua (drumeţii şi alpinism), Tribord (sporturi de apă).

După cum se ştie, pe piaţa orădeană sunt prezenţi şi concurenţii direcţi ai retailerului, respectiv Intersport (Oradea Shopping City) şi Hervis Sport (Lotus Center). Managerul Decathlon Oradea, Daniel Cobâltean, spune, însă, că magazinul său are un atuu important faţă de aceştia.

"Diferenţa este posibilitatea testării produselor atât în magazin cât şi în teren, respectiv inovaţiile din magazin, adică produsele adaptate fiecăruia, de la sportivi începători şi până la practicanţii sportului de performanţă", a explicat Cobâltean.

Un alt avantaj al magazinului este faptul că oferă şi alte servicii iubitorilor de sport, precum cele de reparaţii şi întreţinere pentru schiuri şi biciclete, imprimare şi personalizare de articole textile, racordarea rachetelor de tenis. Totodată, clienţii pot fi şi actori activi alături de echipa Decathlon, participând gratuit la weekend-urile de activităţi sportive din magazin.