Începând de marţi dimineaţă, la doi ani după începerea lucrărilor, şoferii pot circula pe pasarela rutieră construită în zona Metro peste calea ferată, scurtându-şi astfel deplasarea pe şoseaua de centură a Oradiei.

"Suntem în situaţia în care în sfârşit dăm drumul la circulaţie pe acest pasaj. Le mulţumesc tuturor celor implicaţi, de la dl Neaga (n.r. – Narcis Neaga, fostul şef al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România) şi dl. Homor (n.r. – Cătălin Homor, actualul director general al CNADNR) la dl. Cecan (n.r. – Eugen Cecan, şeful Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Cluj) şi dl. Balog (n.r. – Octavian Balog, directorul Secţiei Bihor a Drumurilor Naţionale)", a spus în faţa jurnaliştilor prefectul Claudiu Pop, cel care a inaugurat, practic, lucrarea.

Noua pasarelă face legătura, pe o lungime de 1,78 kilometri, între DN 1 (Calea Clujului) şi zona Metro peste liniile de cale ferată, podul propriu-zis având 75 metri lungime, două benzi de circulaţie pe sens şi o înălţime de 9 metri, astfel încât pe viitor să permită trecerea pe sub el a locomotivelor electrice.  

După speech-urile scurtate de ploaia rece şi căzută în rafale, panglica ce bara trecerea vehiculelor a fost îndepărtată întâi din dreptul intersecţiei cu sens giratoriu din zona Metro, primii şoferi care au traversat podul spre Calea Clujului fiind un clujean cu un Audi, iar apoi un arădean aflat la volanul unui camion cu remorcă. În câteva secunde, dinspre Clujului au trecut pe lângă Metro un bihorean la volanul unui TIR, iar apoi o autoutilitară de 3,5 tone înmatriculată în Ilfov.

Podul a fost deschis circulaţiei după o zi de la ultimele teste, făcute de 8 camioane grele de câte 30 tone care s-au deplasat şi au staţionat în opt puncte diferite pentru a se măsura aşa-numita "săgeată a grinzilor", adică deformarea structurii.

Supratraversarea din zona Metro a fost executată de SC Antrepriza de Reparaţii şi Lucrări Cluj şi a costat 14,5 milioane lei (echivalentul a circa 3,5 milioane euro), fără TVA. Lucrarea include şi două sensuri giratorii, unul în curba dintre fostul CET II şi Metro, iar celălalt pe Calea Clujului, în dreptul fostului "borcan" al Poliţiei Rutiere.

Finalizarea lucrărilor trebuia realizată la 29 ianuarie, dar a fost amânată pentru că proiectul iniţial a prevăzut unul dintre piloni pe traseul unei magistrale de apă, astfel încât a trebuit realizată o deviere. De altfel, din acest motiv, recepţia va fi făcută abia în zilele următoare. "Dacă vor fi penalităţi, ele vor fi calculate la momentul respectiv", a precizat prefectul Claudiu Pop, care a insistat că "Guvernul şi-a făcut datoria" faţă de şoferii orădeni şi nu numai.

La fel, şeful Secţiei Bihor a Drumurilor Naţionale, Octavian Balog, a considerat că "lucrarea este o bijuterie", adăugând că CNADNR mai are în derulare încă două investiţii pe şoseaua de centură a Oradiei, o supratraversare cu o bandă de circulaţie pe sens în dreptul străzii Nojoridului, şi o alta, tot cu o bandă pe sens, în dreptul străzii Ciheiului, ambele având ca termen de finalizare data de 14 noiembrie 2016, dar stadiul execuţiei fiind avansat, astfel încât ar fi posibilă darea lor în funcţiune încă în vară.

Cele trei pasarele ale CNADNR se adaugă celor două executate la comanda Primăriei Oradea peste DN 76 Oradea - Deva în capătul cartierului Nufărul şi peste DN 79 Oradea - Arad la capătul cartierului Ioşia. La finalul perioadei de garanţie, CNADNR intenţionează să predea cele trei pasarele Primăriei Oradea, care poate interveni mult mai rapid atât pentru lucrările de deszăpezire şi întreţinere, cât şi pentru cele de reparaţii curente.