Consiliul Local Oradea a intrat în era digitală și a renunțat la tipărirea a circa 20.000 de documente pentru ședințele cu multe puncte pe ordinea de zi.

„Nu mai are nimeni”

Începând cu ședința ordinară de joi, consilierii locali au trecut la un sistem de vot digitalizat pe tablete cu ecran tactil de 1.000 euro bucata. Noul sistem permite, totodată, înregistrarea ședințelor și transmiterea lor online pe pagina de Facebook a municipalității orădene, lucru care s-a și întâmplat începând cu ședința de joi.

„În Oradea nu mai are nimeni un sistem de conferință și de vot atât de performant. Nici măcar în țară nu știu să existe unul de ultimă generație cum am achiziționat noi”, a declarat pentru BIHOREANUL, city-managerul Mihai Jurca.

Noul sistem de vot a ajutat municipalitatea să renunțe la tipărirea de documente. „Am optat pentru un sistem paperless (n.r. fără folosirea hârtiei) ca să nu mai tipărim atâta hârtie. Am avut ședințe de sfârșit de an, cu multe puncte pe ordinea de zi, la care s-au printat și 20.000 de documente”, a spus Jurca.

Consiliul Local în direct

Sistemul de conferință și vot mai permite, printre multe altele, înregistrarea dezbaterilor, înregistrarea modului de vot individual pe fiecare consilier și centralizarea rezultatului care este afișat pe panoul central din spatele prezidiului.

Pe alte două ecrane dispuse în flancurile sălii sunt afișate în paralel subiectele supuse dezbaterii.

Având în vedere complexitatea sistemului, la primele ședințe de Consiliu Local, angajații municipalității sunt consiliați de furnizor pentru efectuarea ultimelor corecturi.

Spre exemplu, la ședința de joi, vocea consilierilor locali care s-au înscris la cuvânt a fost destul de greu de auzit din sală.

„În momentul de față mai facem reglaje. Tabletele, la care consilierii locali se loghează cu propria parolă, sunt dotate cu microfoane bidirecționale performante care pornesc îndată ce vorbitorul ia cuvântul. La fel, camera de luat de vederi de pe tabletă pornește și poate transmite pe ecranul central imaginile cu persoana care vorbește. Practic, pe lângă cele două camere de luat vederi de ansamblu, avem încă 27 de camere individuale”, a spus Jurca.

Totul digital

Sistemul de conferință este deservit de propriul server pe care sunt încărcate toate documentele necesare pentru desfășurarea ședinței în bune condiții.

„Consilierii locali au posibilitatea de a încărca documente cu ajutorul tabletei, de a face editări sau sublinieri pe ele, de a le împărți colegilor și de a le prezenta tuturor pe ecranul principal”, a explicat city-managerul.

În plus, în cazul în care unul dintre membrii Consiliului Local nu va putea lua parte fizic la ședință, acesta va putea participa la dezbateri de acasă, de la birou sau de oriunde altundeva unde are acces la internet.

„Am cerut furnizorului posibilitatea de a vota în același sistem inclusiv de acasă. Dacă cineva intră online, să poată accesa platforma de vot ca și cum ar fi în sală. Momentan nu există astfel de posibilitate la niciun alt furnizor”, a spus Jurca.

Cu traducere în trei limbi

Având în vedere aparatura achiziționată, municipalitatea va avea posibilitatea organizării de conferințe internaționale sau de închiriere a sălii Traian Moșoiu pentru astfel de evenimente.

„În balconul sălii mari au fost amenajate trei cabine pentru translatori, ceea ce înseamnă traducere simultană în trei limbi. Fiecare tabletă are o mufă de tip audio, așa că participanții își pot folosi propriile căști de telefon. La fiecare tabletă se pot conecta două persoane care să asculte în limbi diferite”, a declarat city-managerul.

Sistemul de conferință din sala Traian Moșoiu, în valoare de 150.000 euro, a fost achiziționat de municipalitate din China, fapt pentru care a și ajuns cu întârziere de mai bine de o lună. Are o garanție de doi ani.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!