Cei care, în această vară, au vrut să se destindă la un pescuit pe lacul de acumulare din Paleu au avut neplăcuta surpriză să nu-l mai găsească.

Cele 14 hectare de luciu de apă au dispărut aproape în întregime, şi nu din cauza încălzirii globale şi secetei. A fost pur şi simplu golit de o "mână criminală", după cum spun oamenii locului, care a coborât pe şest stăvilarul barajului, lăsând apa să se scurgă pe canalul de fugă. Suspectul principal e fostul primar al comunei, Papp Gyorgy, care a avut lacul în administrare până toamna trecută şi care are o baltă privată tocmai lângă baraj...

Uite lacul, nu e lacul

07_Papp_bihoreanul.jpgSătenii din Paleu spun că lacul a început să scadă văzând cu ochii astă-toamnă, la scurt timp după ce fostul primar Papp Gyorgy (foto), a cărui firmă gestiona luciul de apă încă din 2008, a renunţat la contractul de concesiune pe care îl încheiase cu Administraţia Bazinală Ape (ABA) Crişuri, administratorul luciului de apă aflat în proprietatea statului. Papp e personaj cunoscut, fost viceprimar al comunei Cetariu şi primar al comunei Paleu, pe lista UDMR, în perioada 2004-2008, ajuns în dizgraţie fiindcă a permis "penetrarea" fiefului liderului Alexandru Kiss, care avea aici propria fabrică de lactate şi importante suprafeţe de terenuri, de către un "intrus" - dezvoltatorul imobiliar Călin Raita.

Rămas fără funcţie după 2008, Papp a ajuns consilier local independent şi s-a lansat în afaceri, fiind proprietarul unui restaurant cu terasă ridicat pe malul lacului, luat în administrare tot de el, în scop de agrement şi pescuit sportiv. Asta până toamna trecută, când fostul edil a decis să renunţe la lac şi a cerut permisiunea să golească o treime din cantitatea de apă pentru a-şi recupera investiţia de peste 150.000 lei, constând în peştii cu care îl populase. "Fostul administrator a primit aprobare să golească aproximativ o treime din lac, iar procedura a decurs în prezenţa angajaţilor instituţiei", a explicat BIHOREANULUI şeful ABA Crişuri, Dumitru Voloşeniuc.

Ulterior, deşi nivelul apei a continuat să scadă alarmant, conducerea ABA Crişuri a dispus verificări abia după ce lacul era aproape gol. "Am crezut că sunt fisuri în baraj şi sunt infiltraţii. De fapt, din verificări, rezultă că s-a umblat la stăvilar", explică şeful ABA. Altfel spus, cineva a deschis "robinetul" conductei prin care putea fi golit lacul, şi a lăsat apa să se scurgă din el.

Prinde hoţul, rupe-i capul

Pentru a preveni noi incidente, angajaţii ABA au sudat accesul la robinetul stăvilarului abia în noiembrie 2013. Răul, însă, fusese făcut, căci din cele 14 hectare de luciu de apă a rămas doar o baltă puţin mai mare decât un teren de fotbal. Vinovatul, însă, nu a fost găsit până azi, cu toate că instituţia a cerut şi ajutorul Poliţiei.

Primul pe lista de suspecţi a fost Papp. Pe el l-au bănuit şi reprezentanţii ABA, şi poliţiştii, dar şi localnicii, deoarece avea şi motiv: chiar lângă baraj bărbatul deţine o baltă privată care trebuia umplută cu apă şi populată cu peşti şi care "s-a umflat" brusc, pe măsură ce lacul scădea.

"Nici gând!", se apără afaceristul, care pretinde că afirmaţiile sunt "bârfe răuvoitoare". "Eu am restaurantul şi terasa unde oamenii vin tocmai pentru a sta pe malul lacului. Mi-aş fi boicotat propria afacere", zice Papp care crede că, de fapt, lacul a fost golit de hoţii de peşte. "Eu nici nu am fost acasă în perioada aia, eram plecat din localitate. Au fost poliţiştii, au vizionat înregistrările camerelor de supraveghere din restaurant, dar n-au văzut nimic. Cel mai probabil au fost braconieri, că a fost plin de ţigani pe canal, veneau să culeagă peştii. Cum lacul nu mai avea administrator privat, nu mai era păzit şi au făcut ce-au vrut", spune Papp.

Izvoare sufocate

Între timp, izvoarele subterane care alimentau lacul au secat şi ele, din cauza buruienilor şi a mâlului necurăţat de pe maluri. Cine să ia măsuri? Reprezentanţii ABA Crişuri dau vina pe lipsa de bani pentru lucrări, dar şi pe faptul că, de când s-a "subţiat", lacul nu mai are căutare printre investitori.

În noiembrie anul trecut, după ce firma ex-primarului din Paleu a reziliat contractul de concesiune, acesta a fost preluat de SC Galeria Ristorante del Teatro SRL, aparţinând lui Florin Panea, fondatorul grupului Leonardo. Atâta doar că milionarul a încheiat  afacerea pe nevăzute, fără măcar să se deplaseze la faţa locului, şi n-a făcut nicio amenajare, iar când vara aceasta şi-a vizitat "investiţia" şi a văzut că nu mai are apă, a renunţat la contract.

Lacul e acum nu doar fără apă, ci şi fără muşterii, iar cei mai afectaţi sunt proprietarii terenurilor şi ai somptuoaselor vile de vacanţă ridicate pe mal, care, în loc de clipocitul apei, aud cirezile de vaci care le pasc pe sub geamuri. "Singura soluţie ar fi să avem o iarnă cu precipitaţii bogate", explică şeful ABA Crişuri. Dar, în condiţiile în care de un an în zonă au căzut doar câteva picături de ploaie, nu fără prea multă convingere. Ba, cam tot cu gura uscată...


A COMIS-O!
Curăţenie criminală

Fostul primar al comunei Paleu, Papp Gyorgy, nu se confruntă pentru prima oară cu acuza că a golit neautorizat lacul. În noiembrie 2010, acesta şi-a "completat" cu apă de aici balta privată şi, totodată, a mutat în ea şi o parte din peştii aflaţi în lacul de acumulare, tot prin coborârea stăvilarului. Pentru că nu a supravegheat procedurile, nivelul apei a scăzut mult prea mult, ceea ce a dus atunci la moartea a sute de peşti rămaşi fără oxigen.

A fost o manevră greşită din partea crescătorului, care a dorit să facă un transfer de peşti dintr-un bazin în altul şi a scăzut apa prea mult", declara atunci BIHOREANULUI, Sorin Hodişan, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor.