Vestea bună este că aleşii orădenilor au aprobat luni ieftinirea preţului local al gigacaloriei de la 260 lei la 243,46 lei începând din 1 ianuarie 2016. Vestea proastă este că nu se va resimţi în buzunarele orădenilor.

Măsura a fost luată ca urmare a reducerii costurilor cu combustibilul, a diminuării pierderilor de pe reţea ca urmare a investiţiilor făcute cu cofinanţare europeană în reţeaua de termoficare şi a scăderii de la 24% la 20% a TVA-ului pentru servicii începând din 2016.

În ciuda acestui val de reduceri preţul gigacaloriei facturate populaţiei va fi tot de 240 lei. Consiliul Local a hotărât cu 19 voturi din partea majorităţii PNL-UDMR ca "ieftinirea" să se regăsească exclusiv subvenţia pe gigacalorie acordată de la bugetul local, care va scădea de la 20 lei la 3,46 lei.

Practic, începând din ianuarie orădenii vor avea una din cele mai mici subvenţii la încălzire din ţară, aproape de nivelul din Constanţa, unde nu se acordă deloc.

Reduceri doar la subvenţie!

Reducerea subvenţiei acordate de la bugetul local în condiţiile în care populaţia îşi plăteşte tot mai greu factura de utilităţi s-a lovit de opoziţia grupului PSD. "Este a doua oară când are loc o diminuare a preţului gigacaloriei, iar aceasta se regăseşte exclusiv în reducerea subvenţiei", a protestat consilierul Adrian Stângă.

PSD-istul a spus că diminuarea de tarif ar fi trebuit să se regăsească în buzunarele orădenilor nu în vistieria municipalităţii, fie şi pentru că aceştia au fost ţinuţi în frig săptămâni în şir din cauza lucrărilor pe magistrale prelungite de constructorii operatorului de termoficare până în pragul iernii.

"Ar fi trebuit menţinută suvenţia de 23 lei ca o reparaţie morală pentru întreaga populaţie care a suferit de frig", a spus Stângă. Propunerea consilierului PSD a fost însă respinsă la vot de majoritatea PNL-UDMR.

Consilierii locali, cu excepţia celor social-democraţi, au votat fără comentarii reducerea subvenţiei pe gigacalorie. "Această subvenţie se plăteşte de fapt tot din buzunarul orădeanului, diferenţa este că din taxele şi impozitele sale. Nu putem reduce încă tariful. Sistemul de termoficare are probleme serioase. Mai avem nevoie de încă 150 milioane euro pentru reabilitarea sistemului de termoficare", a argumentat viceprimarul Mircea Mălan.

Potrivit unei Hotărâri de Consiliu Local, adoptată tot în şedinţa de luni, reducerea preţului gigacaloriei se va reflecta exclusiv în conturile agenţilor economici. Începând din ianuarie 2016 aceştia vor plăti pentru gigacalorie 243,46 lei, tarif diminuat de la 260,70 lei, cât plătesc în prezent.