Orădeni, pregătiţi banii! Impozitul pe un apartament cu două camere cu o suprafaţă de 50 metri pătraţi, situat în zona B, va creşte de anul viitor de la 119 lei la 129 lei, dacă se cunoaşte suprafaţa construită a acestuia, şi la 149 lei, dacă acesta va fi calculată conform unui algoritm stabilit de Codul Fiscal.

În plus, deşi Codul Fiscal a eliminat începând de anul viitor impozitarea progresivă, orădenii vor fi suprataxaţi prin Hotărâre de Consiliu Local cu 50% pentru cea de-a doua clădire rezidenţială din proprietate, alta decât cea de domiciliu. La fel, aceştia vor plăti cu 100% mai mult pentru clădirile lăsate în paragină.

Totul, după ce Consiliul Local a aprobat joi taxele şi impozitele pentru anul 2016. Hotărârea a fost adoptată cu 20 de voturi "pentru" din partea consilierilor PNL şi UDMR şi 4 voturi "împotrivă" din partea opoziţiei social-democrate.

"Având în vedere că acest proiect de hotărâre nu este deloc în folosul orădenilor, grupul PSD va vota împotrivă", a declarat consilierul local Ioan Bonchiş încă de la deschiderea dezbaterilor.

Social-democraţii s-au opus votării impozitelor pe considerentul că municipalitatea nu oferă suficiete facilităţi populaţiei în condiţiile în care noul Cod Fiscal, prin schimbarea modului de calcul al impozitului pe proprietate, a impus oricum majorarea fiscalităţii.

În ciuda acestui fapt, proiectul de hotărâre a fost adoptat rapid şi fără prea multe dezbateri. Conform hotărârii, începând de anul viitor taxa pentru eliberare a Certificatului de urbanism în regim de urgenţă se majorează cu 50%, de la 50 lei la 75 lei, iar cea pentru Autorizaţia de construire, de la 100 la 150 lei.

Pe de cealaltă parte însă, pentru a stimula încasările la buget în primar parte a anului, municipalitatea a menţinut şi pentru anul viitor bonificaţia de 10% acordată persoanelor fizice şi 5% acordată persoanelor juridice care îşi sting integral obligaţiile faţă de bugetul local până la data de 31 martie.

La fel, pentru a stimula schimbarea în bine a imaginii oraşului, municipalitatea va scuti de impozitul pe proprietate clădirile monument istoric care au fost reabilitate prin efortul orădenilor şi se află într-o stare foarte bună.