Bazinul Olimpic din Oradea a fost redeschis, marți, după un proces anevoios de renovare, care a durat doi ani și trei luni, pe parcursul căruia autoritățile locale au dat prea puține explicații privind lucrările și motivele pentru care bazinul a rămas atât de mult timp închis. 

După ce CSM Oradea a anunțat-o la finalul săptămânii trecute, o informare privind redeschiderea Bazinului Olimpic „Ioan Alexandrescu” a fost publicată, marți, și pe site-ul Primăriei Oradea, fiind transmisă ulterior și presei locale, alături de o serie de imagini din interiorul bazinului renovat, dar și de câteva explicații privind întârzierile.

Lucrări cu probleme

„Lucrările au durat mai mult decât era preconizat inițial, întrucât pe parcursul lor au fost semnalate probleme ce au trebuit remediate de către constructori, pentru ca bazinul să fie redeschis în cele mai sigure condiții. Lucrările au urmărit patru obiective: reabilitarea cuvei bazinului și a instalațiilor de filtrare aferente; reabilitare suprastructură anvelopantă, amenajări exterioare și construire copertine de acces; repararea tuturor instalațiilor de producere a apei calde menajere (din corpul anexă 01) și a instalațiilor HVAC, dar și remodelarea și refacerea compartimentărilor din corpul Anexa 01 (n.r. – fără a se preciza care anume este acela)”, se arată în informarea de pe site-ul Primăriei. 

(sursa foto: Facebook / Florin Birta)

Tot acolo se arată că în timpul verificărilor după realizarea lucrărilor de renovare au fost depistate mai multe „probleme”, și anume: „scurgeri la structura anvelopantă, neconformități la sistemul de filtrare și tratare a apei, mici erori ale pompelor automate de tratare a apei, probleme la sistemul de ventilație, finisaje neconforme, precum și alte probleme legate de automatizarea punctului termic, conform cerințelor celor de la Termoficare SA”. 

Amintim că lucrările în valoare totală de 16,6 milioane de lei fără TVA au fost realizate de SC Sport Play Sistems SRL și SC MBS Group SRL. 

Puși să-și repare greșelile

Lucian Popa, directorul Direcției Patrimoniu Imobiliar, care a comandat și supravegheat lucrarea, a transmis că, după ce s-au descoperit neregulile, constructorii au fost puși să le îndrepte. 

„La momentul punerii în funcțiune a bazinului au apărut probleme, iar pentru a putea fi deschis în condiții de siguranță, am așteptat ca cei desemnați să se ocupe de lucrări, să le remedieze. Nu ne-am dorit să grăbim inaugurarea obiectivului, ci am vrut ca Bazinul Olimpic să fie redeschis atunci când va corespunde din toate punctele de vedere. La constatarea tuturor neconformităților, constructorii au fost notificați să le remedieze în termenele legale, sub sancțiunea aplicării penalităților, conform clauzelor contractuale în vigoare”, a transmis, pe site-ul Primăriei, Lucian Popa. 

Nu se precizează însă că ar fi fost aplicate penalități, deși neregulile descoperite la finalul lucrărilor au dus la noi întârzieri în predarea bazinului renovat. 

Pe parcursul lucrărilor, mai arată reprezentanții municipalității, au avut loc și alte modificări care au influențat termenele de execuție, cum ar fi „schimbarea normativelor ISU, modificarea prețurilor la materialele de construcții, întârzieri la livrări și, nu în ultimul rând, pandemia de COVID-19”. 

(sursa foto: Facebook / Florin Birta)

În fine, Primăria Oradea susține că „în urma acestei ample investiții, clădirea Bazinului Olimpic va funcționa în conformitate cu toate standardele în vigoare, atât cele de siguranță în exploatare, igienă, cât și cele sportive, care să permită organizarea în continuare a competițiilor sportive la standarde FINA, întrucât acesta poate asigura spațiu pentru competiții de înot și de agrement pentru publicul larg”. 

Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” are 828 locuri pentru public și 11 pentru oficiali. Abonamentele pentru copii și adulți au fost puse în vânzare de CSM Oradea la prețuri de 200 sau 250 de lei, în funcție de categorie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!