Regulile au fost stabilite, cursa poate începe. Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest a lansat miercuri cinci ghiduri de finanţare destinate municipiilor reşedinţă de judeţ.

Cele cinci ghiduri aferente Programului Operaţional Regional vizează obiective precum: reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă; reconversia şi refuncţionalizarea terenurilor şi suprafeţelor degradate, vacante sau neutilizate din muncipiile reşedinţă de judeţ; îmbunătăţirea regenerării fizice,   economice şi sociale a comunităţilor marginalizate în municipiile reşedinţă de judeţ din România; creşterea calităţii infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă şi creşterea calităţii infrastructurii educaţionale relevante pentru piaţa forţei de muncă.

"Odată lansate ghidurile de finanţare, urmează să se facă prioritizarea proiectelor în funcţie de importanţa lor, iar, spre sfârşitul anului, să se depună cererile de finanţare. Primele contracte de finanţare ar urma să fie semnate anul viitor", a declarat Marius Moş, şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, prezent la şedinţa de lansare a ghidurilor.

Linie de tramvai şi reabilitări de străzi

La nivelul Regiunii Nord-Vest, bugetul alocat proiectelor europene este de 183 milioane de euro. Din această sumă, 36,1 milioane de euro vor reveni municipiului Oradea.

Oraşul este situat sub Cluj-Napoca, cu 45 milioane de euro, şi înainte de Baia Mare cu 29,1 milioane de euro. Pentru comparaţie, municipiul Satu Mare are rezervate 26,8 milioane de euro, iar Bistriţa alte 23,8 milioane euro.

"Fondurile au fost împărţite după o formulă clară: jumătate din bani se vor aloca în funcţie de populaţie, iar jumătate din bani în mod egal celor care au dreptul la fonduri", a spus Moş.

Potrivit directorului, în următoarea etapă urmează să se facă prioritizarea proiectelor de finanţat. Oradea va folosi cea mai mare parte a banilor, circa 29,3 milioane de euro, pe axa de mobilitate urbană în care sunt cuprinse, printre altele, extinderea liniei de tramvai prin Calea Aradului şi de-a lungul Peţei până în cartierul Cantemir, reabilitarea Pieţei Ferdinand şi a străzii Vasile Alecsandri.

Pe axa privind revitalizare urbană vor fi alocate fonduri de 3,2 milioane de euro, iar pe domeniul educaţiei şi cel vizând regenerarea comunităţilor defavorizate se vor cheltui 1,9 milioane de euro, respectiv 1,5 milioane de euro.