La apelul liceenilor din Colegiul Emanuil Gojdu, peste 300 de voluntari au ieșit, vineri, la plimbare pe malurile Crișului Repede din Oradea și au adunat gunoaie. A fost prima acțiune de „plogging” din oraș, un termen folosit în străinătate de cei care obișnuiesc să strângă mizerii în timp ce ies la alergat (jogging) sau plimbare.

„Au participat aproximativ 340 de persoane, mai precis elevi de la Colegiul Național Emanuil Gojdu, Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu, Liceul German Friedrich Schiller și de la Liceul Teologic Emanuel, și voluntari de la clubul Leo Black Eagle, clubul Interact și asociația Aqua Crisius. Noi, elevii de la Gojdu, am inițiat proiectul, dar ni s-au alăturat și colegi de la alte școli”, a declarat coordonatoarea acțiunii, Iulia Popovici.

Voluntarii și-au început plimbarea la ora 12, lângă Colegiul Gojdu, pe promenada de pe malul stâng al Crișului Repede.

Dacă acolo n-au prea avut ce să adune de pe maluri, pe măsură ce s-au îndepărtat de zona centrală, sacii s-au umplut cu gunoaie. Cele mai multe mizerii le-au găsit în Ioșia, în vecinătatea ștrandului.

În plus, pentru că aveau echipamente de pescari, voluntarii asociației Aqua Crisius au intrat și în apă, adunând gunoaiele care pluteau în stufăriș.

În total, voluntarii au strâns gunoaie care au umplut 113 saci.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!