Să fie dat de exemplu! Membrii şi simpatizanţii Coaliţiei Rogerius au hotărât să ceară în mod oficial demisia directorului societăţii Termoficare. "Vom depune în zilele următoare o adresă oficială la Primărie prin care vom cere demisia directorului Stănel Necula pentru managementul defectuos al pregătirilor pentru iarnă", a declarat Ioan Horvath, membru al Coaliţiei Rogerius.

La dezbaterea organizată pe tema termoficării orădene au participat miercuri seară consilierul local Szabo Jozsef (UDMR), directorul tehnic al Termoficare, Mihai Cabai, ingineri din cadrul societăţii, liderul PSD Oradea, Liviu Sabău-Popa, fostul PDL-ist Mircea Matei şi peste 30 de orădeni, în cea mai mare parte reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari din cartierul Rogerius.

Nemulţumiri în creştere

Orădenii le-au reproşat reprezentanţilor societăţii Termoficare frigul din apartamente şi sistarea alimentării cu apă caldă. A fost amintită inclusiv dezafectarea instalaţiilor de recirculare a apei calde din cauza cărora mulţi orădeni sunt nevoiţi să aştepte uneori şi 20 de minute în faţa robinetului deschis ca să curgă apă caldă cu care să se poată spăla dimineaţa.

Mihai Cabai, directorul tehnic al Termoficare, a încercat să le explice celor prezenţi că sistarea serviciilor a fost impusă de lucrările de pe reţeaua magistrală demarate din fonduri europene, independent de voinţa conducerii societăţii.

Situaţia este oarecum asemănătoare şi în cazul lucrărilor de refacere a recirculării apei calde. "Sunt lucrări pe care Termoficare nu are bani să le facă. La fiecare sfârşit de an am cerut fonduri pentru investiţii în anul viitor, dar în final au fost tăiate", a spus Cabai.

Explicaţiile directorului, ca de altfel şi ale celorlaţi reprezentanţi ai societăţii, nu i-a încălzit pe reprezentanţii orădenilor. "Sezonul de încălzire este an de an tot mai deficitar şi se suprapune peste alţi factori de disconfort. Din momentul în care omul iese dimineaţa din casă nespălat pentru că nu este apă caldă, neodihnit pentru că a dormit în frig, iar după aceea stă blocat minute în şir pentru că sunt tot felul de săpături de luni de zile, nemulţumirea acestuia creşte exponenţial", a spus Ioan Horvath.

"Demisia!"

Toate aceste motive au determinat Coaliţia Rogerius să ceară demisia directorului Stănel Necula. "Directorul societăţii Termoficare trebuia să se asigure că până la începutul sezonului rece lucrările pe reţele se vor fi încheiat, nu să accepte închiderea lucrărilor pe magistrale la 31 decembrie, când din octombrie se deschide sezonul de încălzire. Zilele viitoare vom depune o hârtie oficială prin care vom cere demisia directorului Stănel Necula. Poate aşa se vor trezi şi ceilalţi manageri de la CAO, OTL şi alte societăţi ale municipalităţii", a spus Horvath.

De altfel, reprezentanţii Coaliţiei Rogerius s-au arătat nemulţumiţi şi de faptul că, în ciuda invitaţiei făcute, la discuţiile de miercuri seară nu a participat niciun reprezentant al municipalităţii.

"Cei care la referendum (n.r. referendumul privind unificarea localităţilor Oradea şi Sânmartin) au împânzit oraşul cu corturi şi numai nu şi-au pus corturi şi-n balcoanele oamenilor pentru a-i lămuri ce şi cum trebuie să voteze, acum nu mai dau doi bani pe transparenţă şi evită discuţiile", a acuzat Adrian Şimon, membru al coaliţiei.

Coaliţia Rogerius este un grup civic înfiinţat în anul 2011 de locuitori ai cartierului în urma unei audieri publice privind Piaţa Rogerius în cadrul căreia au apărut divergenţe între intenţiile municipalităţii şi aşteptările orădenilor.

Astăzi, ONG-ul constituit după modelul unui club are membri şi simpatizanţi din mai multe cartiere ale oraşului. Coaliţia abordează în dezbaterile publice pe care le organizează probleme globale ale oraşului în încercarea de iniţia un dialog real cu reprezentanţii administraţiei publice locale.