Scandalul dintre prefectul Gavrilă Ghilea şi subprefectul Cristian Bitea nu se mai termină. Declanşat în urmă cu două luni de refuzul lui Bitea de a respecta un ordin al prefectului, diferendul a degenerat într-un adevărat război odată cu apariţia unui articol de presă comandat împotriva lui Ghilea.

Convins că în spatele dezvăluirilor se află Bitea, preşedintele PDL Bihor, Ştefan Seremi, a sărit în apărarea prefectului. Într-o scrisoare adresată premierului Emil Boc, prezentată în exclusivitate de BIHOREANUL, şeful filialei cere retragerea sprijinului politic acordat subprefectului, pe care îl acuză că a şifonat grav imaginea partidului, dar şi că ar fi trădat, "sifonând" la liberali prin secretara Consiliului Judeţean, Carmen Soltănel! Bitea nu pare, însă, impresionat: "Nu mă sperie pixul domnului Seremi!".

Tur...

BIHOREANUL a relatat pe larg, luna trecută, războiul dintre cei doi reprezentanţi ai Guvernului în judeţ. Conflictul dintre prefectul Gavrilă Ghilea şi subprefectul Cristian Bitea a fost declanşat de un ordin dat de Ghilea, prin care îi retrăgea subprefectului atribuţiile de supervizare a activităţii Direcţiei Juridice, ca apoi să îi ceară şi să se mute cu biroul din camera ferită de la capătul coridorului într-una "la vedere", vizavi de biroul său, unde lucraseră anterior şi ceilalţi subprefecţi.

"Picătura" care a umplut paharul a fost însă faptul că prefectul a interzis accesul în instituţie a Cristinei Gheban, fiica secretarului Consiliului Local din Cărpinet, o studentă pe care Bitea o ducea zilnic cu el la serviciu, prezentând-o ca "voluntară aflată în practică" şi folosind-o ca secretară.

Ghilea şi-a motivat atunci deciziile prin faptul că subprefectul era infatuat şi îi sfida autoritatea, venind şi plecând de la serviciu cum avea chef, iar juna cu pricina, în vârstă de 21 de ani, lucra de fapt fără forme legale şi putea avea acces la documente secrete.

... şi retur

Subprefectul avea, însă, o cu totul altă părere: se declara persecutat de un prefect abuziv, al cărui nivel de pregătire îl considera cu mult inferior, pe care îl voia plecat din funcţie şi despre care spune că are numeroase informaţii compromiţătoare.

"Domnul prefect nu ştie să folosească un calculator, cum să înţeleagă el ce e acela voluntariat? Domnul prefect spune despre mine că nu mă prezint la serviciu? Domnul Ghilea merge mai mult pe la clubul de fotbal Luceafărul, pe care îl patronează, şi pe la firmele pe care le conduce", a replicat Bitea, refuzând să se supună ordinelor. "Eu nu am fost numit de domnul Ghilea şi nu îi sunt subordonat", a adăugat el, fără a ezita să-şi catalogheze adversarul, pe propriul blog, ca "mojic şi fraierman", dar şi să-i reclame "abuzurile" la Guvern şi la Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Cum sesizările lui Bitea au rămas în coadă de peşte, scandalul s-a amplificat zilele trecute, odată cu apariţia, la comandă plătită, a unui articol de presă compromiţător la adresa lui Ghilea.

Reclamă cu dezvăluiri

Articolul publicat în săptămânalul "Spinul bihorean" prezintă informaţii despre afacerile pe care firma lui Ghilea, Construcţii Bihor, le are cu primăriile şi cu alte instituţii publice din judeţ, dar şi unele dintre acţiunile prefectului care îl pun în conflict de interese.

Lui Ghilea i se reproşa, de pildă, că a semnat avizele de legalitate pentru mai multe hotărâri ale unor consilii locale ce vizau suplimentarea finanţării lucrărilor executate de propria firmă. O altă acuză este că a semnat note de fundamentare pentru iniţierea unor hotărâri de Guvern prin care să fie urgentată alocarea fondurilor pentru plata altor lucrări efectuate de aceeaşi firmă la comanda unor administraţii locale sau servicii deconcentrate aflate în coordonarea prefectului, ca de exemplu Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Apariţia articolului a stârnit nu doar mânia prefectului, ci şi pe cea a conducerii PDL, mai ales că, ulterior informaţiile au fost preluate şi dezbătute acid într-o emisiune de la Antena 3, şifonând şi mai mult imaginea lui Gavrilă Ghilea şi a partidului.

Convins că în spatele dezvăluirilor se află Bitea, articolul purtând în locul numelui autorului semnul P al publicităţii, iar textul şi banii de reclamă fiind livraţi "Spinului" de un amic al subprefectului, jurnalistul Nicolae Pop, preşedintele PDL Bihor a sărit imediat în apărarea prefectului. Aşa că, printr-o informare trimisă premierului Emil Boc, Ştefan Seremi solicită măsuri imediate pentru îndepărtarea lui Bitea din funcţia în care a fost propulsat cu sprijinul PDL Bihor.

Demascatorul din umbră

Epistola ajunsă în posesia BIHOREANULUI, scrisă pe un ton acid şi chiar ironic, e ilustrativă despre bătăliile intestine din partidul de guvernământ...

02 Stefan Seremi.jpgConcret, Ştefan Seremi (foto) i-a transmis premierului că Bitea a creat şi întreţinut la Prefectura Bihor "o situaţie intolerabilă, gravă şi periculoasă", care "a prejudiciat grav imaginea partidului". Asta pentru că, după cum arată deputatul, subprefectul nu a ignorat doar programul de la serviciu, unde "nu se prezintă înainte de ora 10-11", ci şi îndatoririle de zi cu zi, refuzând să semneze acte administrative, "ceea ce este o sfidare faţă de lege şi cetăţean", mai ales că este vorba inclusiv de titluri de proprietate pe care oamenii le aşteaptă cu anii.

Mai mult, Seremi îi reproşează lui Bitea că din momentul instalării şi până în prezent şi-a denigrat permanent colegul, subminându-i autoritatea, iar diferendele, în loc să le rezolve în spatele uşilor închise, le-a transformat în scandaluri de presă. Ca exemple sunt date refuzul lui Bitea de a-şi muta biroul şi reacţia la interzicerea accesului în instituţie a junei-voluntare. "Domnul Bitea a reacţionat cu furie şi violenţă", scrie Seremi, "lansând un atac furibund la persoana prefectului, inclusiv prin demersuri de natură penală, iar prin intermediul unei instituţii media a finanţat sub formă de publicitate apariţia pe două pagini a unui articol redactat chiar de domnia sa, "demascator" la adresa prefectului".

"Cocalar" şi "sifonar"

Acuzele nu se opresc aici. Potrivit preşedintelui PDL Bihor, subprefectul a fost surprins în mai multe rânduri în situaţii "delicate" de colegii de partid, la întâlniri cu liderii liberali din Bihor. "Din informaţiile pe care le am, sunt îndreptăţit să cred că "sifonează" spre secretariatul Consiliului Judeţean Bihor informaţii care ţin de strategiile şi acţiunile Instituţiei Prefectului. Gravitatea acestui aspect nu mai merită subliniată, dar nu pot să nu amintesc faptul că dl. Cristian Bitea a fost pentru câteva luni subprefect de Ialomiţa cu sprijinul politic al PNL", susţine Seremi.

Drept urmare, liderul PDL Bihor solicită premierului "o rezolvare imediată şi corectă a problemei" deoarece "tergiversarea unei decizii deteriorează şi mai grav imaginea partidului nostru", care, consideră Seremi, a fost "oricum şifonată de către dl. Bitea". "Apropo de imagine, de semnalat este şi faptul că domnului Bitea i s-a pus ştampila de "cocalar de Bihor" de către mass-media naţională, după ce pe blogul domniei sale au fost postate chiar de către domnia sa fotografii care-l înfăţişau în situaţii jenante, incompatibile cu calitatea de înalt funcţionar public", încheie parlamentarul.

Funcţia lui, la pixul altuia

Ce va urma, e greu de spus. Interpelat de BIHOREANUL, subprefectul Cristian Bitea pretinde că nu are emoţii şi îl acuză pe preşedintele PDL Bihor că "îşi bagă pixul" unde nu-i fierbe oala. "Prefectura este o instituţie apolitică, domnul deputat îşi depăşeşete competenţele", declară Bitea, care nu-şi vede funcţia periclitată nici fără susţinerea politică a partidului care l-a propulsat.

"Sunt tare şi voi face faţă. N-am făcut politică de la 18 ani ca să mă sperie pixul domnului Seremi", răspunde cu îndrăzneală tânărul politician. Mai ales că, oricum, decizia finală depinde de pixul altuia...


NEVINOVAT
La datorie, dar fără cheie

Negând că ar fi ştiut despre depeşa înaintată la Bucureşti de preşedintele PDL Bihor, subprefectul Cristian Bitea afirmă că acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate. "Eu mi-am făcut şi îmi fac datoria. Stau la serviciu, nu este adevărat că nu merg, şi stau pe coridoare, prin birourile altora, căci mi s-a luat cheia de la birou", spune subprefectul.

Legat de articolul pe care l-ar fi finanţat împotriva lui Ghilea, Bitea susţine că nu are nimic de-a face cu el. "Nu eu am redactat acel articol şi nici n-am finanţat apariţia acestuia", spune subprefectul, negând totodată şi faptul că ar cocheta cu liberalii. "Sunt aberaţii. Ştie domnul deputat ce înseamnă colaborarea instituţională? Sunt subprefect, primesc persoane în audienţă şi mă duc, la rândul meu, în audienţă. Nu înţeleg de ce ar trebui să dau socoteală, mai ales că eu nu sunt membru de partid?". Ce-i drept, e doar omul partidului...