Deşi sunt microbist, nu-mi dau aere de specialist în fotbal. Dar nu despre fotbal e vorba mai jos, ci despre raţiune şi bun-simţ.
Mărturisesc întâi că de câte ori citesc comentariile din jurul FC Bihor mă surprinde patima autorilor, tonul lor postulând un adevăr axiomatic doar pentru ei: Bihoraşu' e mai presus de orice! Omeneşte, confraţii ar fi de înţeles, căci de reuşitele ori rateurile echipei depinde şi pâinea lor. Iar dacă Bihoraşu' merge, le merge şi lor.
De-o vreme, însă, nu performanţa sportivă o discută chibiţii, ci starea pecuniară a clubului, clamând că FC Bihor trebuie finanţat pe cât pretind sportivii şi "staful tehnic". Nu pot uita că până recent vinovat pentru criza actuală era arătat primarul, care nu vrea, vezi Doamne, o "viaţă sportivă" pentru oraş şi judeţ. Din care, în treacăt fie spus, se bucură mai mult băieţii din teren (unii buni, alţii blatişti), birocraţii de la club plus paraziţii "din anturaj", şi mai puţin suporterii. Discuţia a ţinut până s-a aflat că, de fapt, situaţia se datorează fostei conduceri a oraşului şi judeţului, care nu a plătit cu anii nici măcar taxele şi impozitele clubului. Dar şi dacă ştim asta, situaţia tot n-o putem îndrepta decât băgând urgent alt munte de bani numai pentru plata restanţelor.
Problema e dacă avem de unde şi dacă, acum, mai merită. "Pentru" pledează cei care invocă tradiţia, reclama adusă de fotbal şi necesitatea unei vieţi sportive. Le răspund scurt: 1 - au murit şi cluburi mai faimoase fără să cadă cerul; 2 - publicitatea fără fond e nulă; 3 - sportul nu se face privindu-i pe alţii, ci mişcându-te tu însuţi. Restul e spectacol.
Eu pun problema altfel: e corect socialmente ca în timp ce firmele concediază pe rupte iar instituţiile publice se pregătesc să facă acelaşi lucru, sume uriaşe să meargă la un grup restrâns de oameni? Raţiunea şi bunul-simţ spun că nu. Nu pentru că fotbaliştii n-ar merita să se exprime, ci fiindcă pentru jocul lor contribuabilii au plătit destul. Nu e cazul să amintesc că din banii daţi FC Bihor se puteau construi două şcoli, dar pot arăta că, în criză, suma ar îndestula câteva instituţii şi, astfel, n-ar trebui concediaţi angajaţii acestora, care au familii şi copii de crescut.
Aud că primarul vrea ca jucătorii să accepte reducerea contractelor şi mi se pare o măsură de bun-simţ în condiţiile în care până şi cluburile bogate au ajuns să limiteze salariile, primele şi chiar chiriile pentru locuinţe. Dar dacă jucătorii refuză, eu - să le fiu patron - aş închide clubul, fiind clar că mai importanţi decât 11 băieţi în jambiere sunt 200.000 de orădeni şi alţi 400.000 de bihoreni. Pentru care, sunt sigur, circul de pe teren şi din vestiar nu valorează cât pâinea de pe masă ori căldura din casă.