Etapa a treia a Campionatului Judeţean de Tir cu Arcul, Cupa Redpoint, a debutat sâmbătă în pofida norilor ameninţători. Cu 60 de concurenţi la linia de tragere, competiţia organizată de Clubul Sportiv "Redpoint" pentru toate categoriilor de vârstă şi diviziile de arc, s-a derulat pe ţinte fixe FITA şi 2D.

Au participat sportivi legitimaţi la cluburile şi asociaţiile bihorene: Nomad Archers, White Lion, Phoenix Săcueni, Blueline Nojorid, Redpoint Oradea şi Haiducii Salonta. Ploaia a stricat însă planurile celor care îşi propuseseră să câştige, întrerupând concursul pentru diviziile de arc tradiţional, barebow şi bowhunter.

Datorită construcţiei (lemn, pene naturale, clei etc.), arcurile tradiţionale sunt mai pretenţioase, iar ploaia le poate afecta performanţele, aşa că doar arcaşii de la divizia compound şi olimpic au rămas pe linia de tragere şi au reuşit să termine concursul, pe o ploaie torenţială şi vânt. Pentru celelalte divizii, modulul doi se va desfăşura luna viitoare.

Cătălin Darna a luat locul I la arc olimpic seniori, Jermendy Eugen, locul I la compound categoria master, iar seniorii Marin Darna, Ciprian Mirişan şi Alin Gheban au ocupat locurile I, II şi III. Aflat la prima participare, Kassian Abu-Nasra s-a clasat pe locul IV la seniori compound.

În total, divizia de compound a C.S. Redpoint a obţinut şase medalii de aur, una de argint şi una de bronz.

La acest concurs, în afară de cupe şi medalii, premiile au constat şi-n produse de birotică sau IT, iar clubul care va câştiga etapa va primi un arc recurve drept premiu. Modulul doi al Cupei Redpoint, pentru categoriile de arc tradiţional, barebow şi bowhunter, va avea loc cel mai probabil în 29 iulie.