Sala de jocuri LPS Bihorul a găzduit în perioada 9-10 septembrie meciurile celei de-a doua ediţii a Memorialului „Virgi Mărculescu” la volei feminin, competiţie organizată de secţia de volei a clubului sportiv şcolar orădean în memoria profesoarei Verginia Mărculescu, „cea care a fost o colegă deosebită în cadrul catedrei de volei a LPS Bihorul, plecată dintre noi prematur la scurt timp după pensionare”. 

Turneul a reunit, pe lângă cele două loturi care au apărat culorile gazdelor, formaţiile LPS Cluj - Napoca, CSS Caransebeş, ProVolei Arad, Szolnoki Sportcentrum Sportiskola şi Eotvos DSE.

După disputarea jocurilor, LPS Cluj - Napoca a devenit noua deţinătoare a trofeului, după un parcurs fără greşeală. Astfel, voleibalistele pregătite de Ramona Domocoş și Mihaela Voivod au afişat un nivel superior față de celelalte echipe şi au oferit publicului o finală entuziasmantă în compania trupei U17 din Szolnok.

De altfel, medaliatele cu aur au dus cu ele la poalele Feleacului şi două premii individuale, pe deplin meritate.

„Am avut oaspeţi atât din Caransebeş, Arad, Cluj - Napoca, cât şi din oraşul nostru şi din ţara vecină, care au contribuit ca spectacolul să fie complet. Acum, când ne tragem sufletul, gândurile noastre se îndreaptă către cea care a fost doamna Virgi Mărculescu, a cărei amintire ne propunem să o onorăm în acest fel cât mai mult timp de acum încolo”, a precizat profesorul Rodian Achimescu, cel care s-a ocupat de organizare.

„Au fost două zile cu volei de înaltă clasă pentru acest nivel, cu meciuri echilibrate, spectaculoase, disputate pe o căldură deranjantă. Sunt bucuros că acest turneu a primit numai laude şi aprecieri din partea tuturor celor prezenţi. Deşi am reluat antrenamentele în sală doar cu cinci zile înainte şi veneam după un cantonament montan, unde am pus accent pe pregătirea fizică, fetele s-au descurcat bine, dovadă fiind locul III obţinut şi cele trei sportive cuprinse în echipa turneului, rezultate pentru care merită felicitări", a mai precizat profesorul Rodian Achimescu.

Voleibalistele orădene vor fi în weekendul următor la turneul din Serbia (ţara campioanei mondiale la volei feminin), de la Kikinda, pentru junioare şi speranţe, iar o săptămână mai târziu Sala LPS va găzdui două turnee internaţionale pentru cadete şi speranţe.


Rezultatele fazei a doua a turneului:

Semifinale
Eotvos DSE - Szolnok SS U17  0-2
LPS Bihorul Oradea U19 - LPS Cluj - Napoca 0-2
Finala pentru locul 7
LPS Bihorul Oradea U15 - ProVolei Arad 2-0
Finala pentru locul 5
CSS Caransebeş - Szolnok SS U19 2-0
Finala pentru medaliile de bronz
LPS Bihorul Oradea U19 - Eotvos DSE 3-1
Finala pentru medaliile de aur
LPS Cluj - Napoca - Szolnok SS U17 3-1

Clasament final:

1. LPS Cluj - Napoca
2. Szolnok SS U17
3. LPS Bihorul Oradea U19
4. Eotvos DSE
5. CSS Caransebeş
6. Szolnok SS U19
7. LPS Bihorul Oradea U15
8. ProVolei Arad

Echipa turneului:

Coordonator - Alexia Racolţa (LPS Bihorul Oradea U19)
Universal - Greta Meszaros (Szolnok SS U17)
Centri - Maria Boksa, CSS Caransebeş şi Ana Almăşan  (LPS Bihorul Oradea U19)
Extreme - Kitti Szalai, Szolnok SS U17 şi Maria Pruncuţ-Iuşco (LPS Bihorul Oradea U19)
Libero - Iulia Cherteş (LPS Cluj - Napoca)
MVP - Lavinia Onaci (LPS Cluj - Napoca)

De menționat faptul că, în cazurile MVP-ului și coordonatoarei, voturile antrenorilor au fost unanime.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!