Sala Polivalentă din strada Ogorului are toate avizele necesare demarării investiţiei. "Sala Polivalentă are asigurate toate taxele, avizele şi autorizaţiile necesare. Am primit inclusiv studiul realizat de Autoritatea Aeronautică, ceea ce înseamnă că ultimul aviz a fost obţinut şi se poate trece la realizarea proiectului tehnic", a anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, Lucian Popa.

Potrivit acestuia, municipalitatea a făcut tot ceea ce ţinea de ea pentru demararea investiţiei, următoarele demersuri urmând să fie demarate de Compania Naţională de Investiţii. "Urmează să se facă proiectul tehnic şi să se organizeze licitaţia pentru desemnarea unui constructor. Lucrările ar putea începe încă din toamnă", a spus Popa.

Termenul de predare a lucrărilor este de doi ani de la obţinerea ultimului aviz aşa că, teoretic, la sfârşitul anului 2018, Oradea ar putea avea o sală polivalentă modernă.

Construcţia, cu o capacitate de 5.000 de locuri şi o amprentă la sol de 8.900 metri pătraţi, va fi amplasată pe un teren de 7,9 hectare situat peste drum de cartierul Europa. Sala va putea găzdui competiţii interne şi internaţionale de handbal, baschet şi volei, dar şi congrese, concerte, expoziţii şi târguri.

Terenul aferent sălii de sport va fi împărţit în două. Terenul principal, reprezentând suprafaţa de joc, va fi despărţit de terenul de antrenament prin elemente culisante. În interior se va putea monta şi o scenă pentru evenimente.

Sala va fi dotată cu vestiare, sală de forţă, cabinete medicale, sală de instruire, sală de antrenamente, iar la parter, în zona foaierului, vor fi amenajate spaţii comerciale şi grupuri sanitare.

Spaţiile şi platformele de parcare vor fi realizate de către Primăria Oradea, care va amenaja şi aleile carosabile şi pietonale, împrejurimile, iluminatul, spaţiile verzi şi mobilierul urban.