Dacă lucrurile nu ies de pe făgaşul normal, în câţiva ani, Oradea va avea destule săli polivalente şi stadioane. Noua sală de sport va putea găzdui 7-8.000 de spectatori la concerte de importanţă medie. Stadionul, a cărui soartă încă depinde şi de guverne, şi de pandemie, şi de noroc, ar putea fi locul de organizare a unor festivaluri şi a unor concerte mamut. Cum mai nou se imaginează şi un centru cultural cu 1.200 de locuri, e clar că nu la capitolul dotări vom avea noi probleme.
Cu sala ARLUS în prag de deschidere, cu o Casă a Sindicatelor refăcută din temelii, cu complexul fostului cinematograf Libertatea reabilitat, pe fonduri elveţiene, norvegiene sau de care s-or mai găsi, Oradea va avea o densitate suficient de mare de săli de spectacole ca să asigure spaţii şi pentru teatrele de proiect, şi pentru trupele venite în turnee din alte oraşe şi, de ce nu, şi pentru ansambluri de amatori.
E drept, însă, că nici dacă vom avea 100 de săli cu 100.000 de locuri, tot nu vom putea rezolva problema Teatrului Regina Maria în aşa fel încât să-i mulţumim pe toţi, pentru că acolo, mai presus de justa şi eficienta folosire a clădirii, se pune problema marcării teritoriului.
De pe acum Primăria trebuie să-şi bată capul cu proiecte strategice pe cultură. A venit, în sfârşit, şi acest moment. Dacă aducem nepalezi şi pakistanezi să lucreze în construcţii, va trebui să aducem şi turişti care să umple sălile noastre de spectacol, fiindcă mulţi dintre concetăţenii noştri preferă să rămână acasă şi să se plângă pe Facebook de starea precară a culturii din Oradea.