În perioada 21-25 august, Salonta va găzdui o tabără şcolară cu tematica futnet. Este vorba despre o primă iniţiativă de acest gen din România.

După cum anunţă organizatorii, tabăra este adresată copiilor cu vârste între 9 şi 14 ani. Oferta include cazare, trei mese pe zi, înviorare matinală şi două şedinţe zilnice de antrenament sub comanda celor mai buni antrenori şi jucători din România.

Preţul anunţat este de 65 de lei pe zi. "Asociaţia Futnet România salută o astfel de iniţiativă care va aduce, în mod cert, beneficii futnetului românesc", se arată într-un comunicat la AFR.

Înscrierile pentru tabără se fac pe pagina de facebook a clubului Tengo Salonta.