Echipa de futnet CS Tengo Salonta a fost invitată să susţină un meci demonstrativ la finala prestigiosului turneu internaţional de juniori U17, Cupa Puskás Szuzuki.

Salontanii au făcut spectacol în pauza finalei dintre echipa gazdă Puskás Akadémia şi Honved Budapesta, în compania formaţiei din Budapesta, care dă cei mai mulţi componenţi ai naţionalei ţării vecine.

Prestaţia bihorenilor a fost aplaudată la scenă deschisă de cei aproximativ 1500 de spectatori prezenţi pe cocheta Arena Pancho din Felcsút. Antrenorul Vasile Sorean sr. a mizat în acest joc demonstrativ pe trioul: Nagy Darius, Alex Sorean şi Vasile Sorean jr.

Bihorenii se pregătesc intens pentru etapa de Interligă pe care o vor găzdui la finele acestei luni. Pe 28 mai, Tengo va fi gazda etapei a II-a din cadrul Interligii la Futnet, competiţie ce reuneşte echipe din patru ţări, Cehia, Slovacia, Polonia şi România.

Salontanii sunt campionii en-titre şi ţintesc un nou succes în turneul internaţional pe care l-au început cu un loc IV la etapa inaugurală din Slovacia.

La Cupa Puskás Szuzuki a fost prezentă şi echipa Academiei Hagi din Constanţa, care a încheiat turneul pe locul V. În finală, echipa gazdă a fost învinsă la loviturile de departajare de Honved Budapesta, iar pe locul III s-a clasat Real Madrid, care a dispus la scor de forfait de belgienii de al KRC Genk. În disputa pentru locul V, Academia Hagi a învins cu 2-1 formaţia greacă Panathinaikos, Alexandru Măţan fiind ales cel mai bun jucător al turneului.