Cea de-a treia ediţie a salonului vinurilor Millésime aduce în acest weekend în Cetatea Oradea 24 de producători şi importatori care vor prezenta peste 200 de vinuri.

"Cum aleg un vin?"

Organizată în condiţii de pandemie, după un an de pauză, ediţia din acest an are ca temă principală Feteasca Neagră, unul dintre cele mai vechi vinuri româneşti.

"La cea de-a treia ediţie a salonului vinurilor, continuăm să ne concentrăm asupra soiurilor şi vinurilor româneşti. Tema din acest an este soiul Fetească Neagră", a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, organizatorul evenimentului Georgeta Bocşe.

Cea de-a treia ediţie a salonului Millésime, unul dintre rarele evenimente similare organizate la nivel naţional, le va oferi bihorenilor oportunitatea de a afla tot ce îi interesează despre vin.

"Un astfel de salon este important nu doar pentru că se organizează doar în patru oraşe din România sau pentru că avem posibilitatea de a degusta peste 200 de vinuri. Este important pentru că, nu ca la raft în hypermarket, aici primim informaţia directă şi corectă de la producător. Sunt întrebări: cum alegem un vin, ce înseamnă calitate, care e preţul corect, ce vin să iau pentru un cadou şi altele la care primim răspunsuri", a spus oenologul Dorin Popa, preşedintele Asociaţiei pentru Cultura şi Civilizaţia Vinului Millésime din Oradea.

Trei zile dedicate vinului...

Cea de-a treia ediţie a salonului vinurilor, a cărui deschidere va avea loc vineri la ora 16, va cuprinde mai multe evenimente ce se vor continua sâmbătă şi duminică între orele 14 și 20.

Vineri va avea loc un atelier tehnic pe tema soiului Fetească Neagră destinat micilor producători, sâmbătă vor fi organizate degustări comparative, va avea loc o confruntare a aromelor în cadrul cursului pentru pasionaţi "Chile vs Argentina", iar cunoscutul somelier Sergiu Nedelea va găzdui un masterclass despre vinuri-desert, în care va prezenta "vinurile dulci dincolo de preconcepţii".

Zilele vinului vor continua duminică cu o prezentare a jurnalistului specializat în vinuri Radu Ristea, care va găzdui un masterclass cu tema "Magnum vs Standard", în cadrul căreia participanţii vor decide singuri dacă îmbutelierea în fiole de 1,5 litri afectează calitatea vinului prin comparaţie cu cea în recipientele standard de 700 mililitri.

Cel de-al doilea curs al zilei va fi susţinut de somelierul Előd Ádám, aspirant la titlul de Master of Wine, care va vorbi despre "Champagne &  Co".

Preţul unui bilet de acces la salon este de 50 lei pentru o zi respectiv de 135 lei pentru participarea la fiecare dintre sesiunile masterclass care vor fi organizate cu un număr limitat de locuri.

Biletele de acces pot fi achiziţionate de pe pagina de internet a evenimentului sau direct la faţa locului.