Căutare pe grupuri

Salvamontistul Mircea Petrescu, din Ştei, a povestit pentru BIHOREANUL cum au decurs operaţiunile de căutare şi salvare a supravieţuitorilor accidentului aviatic de la Beliş, la care a participat împreună cu alţi cinci colegi din cadrul Salvamont Bihor.

"Am fost alarmaţi, nu ştiu la ce oră, că nu m-am uitat deloc la ceas până azi-dimineaţă, când m-am culcat, de la Dispeceratul Salvamont din Oradea, că a avut loc un accident aviatic la noi în zonă. Am plecat în câteva minute cu încă trei colegi din Ştei şi ne-am întâlnit cu ceilalţi doi colegi din patrula permanentă din Vârtop (n.r. - sat la limita dintre judeţele Bihor şi Alba) în Pasul Ursoaia, între comuna Horea din judeţul Alba şi comuna Poiana Horii din judeţul Cluj, unde era un comandament de criză gestionat de un colonel de la ISU din Alba. La sugestia mea, localnicii, salvamontiştii şi pompierii ne-am împărţit în trei grupuri. Pentru că nişte localnici au zis că au văzut un avion mic şi care mergea jos deasupra Vârfului Pietreasa, pe care îl cunoşteam, eu am mers acolo cu câţiva localnici, cu trei colegi salvamontişti şi cu doi medici de la SMURD. Alt grup a mers spre Poiana Mărăşoaia, şi ultimul spre Poiana Horii", a relatat salvamontistul Mircea Petrescu.

Mircea-Petrescu-salvamont.jpgNoroc cu off-roaderii

Potrivit lui Petrescu (foto), grupul care se îndrepta spre Vârful Pietreasa a ajuns într-un loc denumit Dealul Cochii, unde s-a întâlnit cu un alt grup de salvamontişti, din Mărgău (judeţul Cluj). "Când am ajuns pe Dealul Cochii, un localnic ne-a spus că unul dintre ei a găsit avionul. Prin telefon am primit confirmarea de la un coleg şi am mers spre Dealul Pietreasa, unde ni s-a spus că era avionul", a spus salvamontistul din Ştei.

"Am avut noroc că pe drum ne-am întâlnit cu un grup de băieţi cu maşini de teren şi ne-au dus ei spre locul unde era avionul, că zăpada era groasă peste tot, între 20 şi 40 de centimetri, dar în unele locuri şi mai mare. Ei ne-au dus cu maşinile până la vreun kilometru de locul unde era avionul", a spus Mircea Petrescu, referindu-se la membrii clubului Transilvania off-road din Cluj.

Recuperaţi în etape

Salvamontistul a declarat că întregul grup de localnici, salvatori montani şi pompieri a pornit spre locul unde se afla avionul "mergând pe urmele localnicilor care l-au găsit", iar în acest timp s-au mai întâlnit cu alte două persoane cu două maşini de teren. "În timp ce vorbeam cu ei, au venit spre noi patru localnici care transportau pe o pătură o persoană rănită. Era tânăra de 23 de ani în stop respirator. Alături, pe picioarele lui, mai venea un doctor dintre cei patru care au fost în avion".

Petrescu a afirmat că proprietarul uneia din cele două maşini de teren a rabatat scaunele maşinii, iar tânăra rănită a fost întinsă în vehicul. "Au început să-i facă masaj cardiorespirator cei de la SMURD, i-au făcut masaj 45 de minute fără încetare, până au predat-o unei ambulanţe, în sat", a spus salvamontistul.

Bărbatul a relatat că, împreună cu câţiva localnici s-a îndreptat apoi spre locul unde era avionul prăbuşit, iar pe drum spre acest loc s-au întâlnit cu alt grup, care îl transporta pe copilotul aparatului: "Veneau spre noi şi pe o pătură îl aduceau pe copilot, care avea amândouă picioarele rupte. În acelaşi grup erau şi ceilalţi trei medici din avion, care veneau pe picioarele lor, deşi se vedea că sunt răniţi şi erau cu urme de sânge".

"Să nu-l sfâşie animalele"

Grupul în care se afla Petrescu a continuat drumul spre epava avionului. "Când am ajuns acolo, am văzut că pilotul era prins în fiare. I-am luat pulsul, dar era mort, rece şi înţepenit, în rigor mortis. Am sunat imediat la doctorul Hadrian Borcea (n.r. - fostul şef al UPU-SMURD Bihor, acum directorul adjunct al Spitalului Judeţean din Oradea) şi i-am raportat situaţia. Ne-am pregătit să plecăm de acolo, pentru că rolul nostru se terminase, iar localnicii care erau acolo ne-au cerut să rămânem la faţa locului, lângă epavă, să păzim trupul pilotului, să nu-l sfâşie animalele sălbatice până ajungeau şi autorităţile. După vreo jumătate de oră au ajuns şi jandarmii. Noi am plecat", a relatat salvamontistul din Ştei.

Potrivit acestuia, când salvatorii montani au ajuns din nou în punctul unde se aflau răniţii, la faţa locului se aflau jandarmi şi pompieri sosiţi cu Unimoguri (utilaje pentru deszăpezire), iar cele două maşini de teren se pregăteau să ducă doi dintre supravieţuitori spre sat, unde erau aşteptaţi de ambulanţe pentru a fi transportaţi la Cluj. "Noi am mers cu jeep-urile, în faţa noastră mergea un Unimog, până în centrul satului, unde am predat răniţii. A fost o noapte grea şi pe care n-o s-o uităm niciodată", a încheiat Petrescu.

Citeşte şi: Dr. Carmen Pantiş: Starea supravieţuitorilor accidentului aviatic "este bună", doctorul beiuşan Sorin Ianceu a fost operat la picior