Un bărbat în vârstă de 43 ani din Oradea a fost arestat preventiv după ce a încercat să jefuiască o femeie în propriul ei apartament. Victima a fost salvată de vecinii ei, care au surprins incidentul şi au intervenit. 

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, incidentul s-a produs joi seara, în jurul orei 20. Victima, o femeie în vârstă de 78 ani din Oradea, deschidea uşa apartamentului când bărbatul a bruscat-o şi a împins-o în casă.

Ajuns în apartament, individul a vrut să intre într-una dintre camere, dar femeia nu s-a lăsat. În ciuda vârstei a încercat să-l oprească şi l-a îmbrâncit, strigând după ajutor. Norocul ei a fost că incidentul a fost surprins de doi vecini aflaţi pe casa scării, care i-au sărit în ajutor, ca să o salveze din mâinile agresorului. 

Victima a fost rănită în urma incidentului, medicii stabilind că are nevoie de 4-6 zile de îngrijiri medicale. 

Tâlharul a reuşit să scape, dar a fost prins în câteva ore de polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei Oradea.

Se numeşte Olah Zoltan şi este recidivist. În 2018, el a mai fost condamnat, tot pentru tentativă la tâlhărie, la 1 an şi 2 luni de detenţie, după ce a atacat o femeie pe o stradă din Oradea şi a lovit-o în cap cu o sticlă de whisky, ca să-i poată lua banii. Şi atunci, Olah a fost întrerupt, fiind surprins de un martor care a sărit în ajutorul victimei. 

Vineri, Olah a fost arestat preventiv pentru 30 zile la Judecătoria Oradea, măsură care nu este definitivă, dar pe care, încă, nu a contestat-o. 

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei Oradea, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!