Patru pompieri din Valea lui Mihai sunt buni de plată, după o pățanie din vara trecută, relatată la vremea respectivă de Bihorel. Într-o fatidică zi de 13 august, echipajele ISU din oraș au fost chemate să stingă un incendiu de vegetație izbucnit la marginea localității, ocazie cu care autospeciala de intervenție cu care s-au deplasat a fost cuprinsă de foc.
Mașina s-a făcut scrum, iar cei patru subofițeri au observat tardiv flăcările, o anchetă disciplinară găsindu-i ulterior vinovați de paguba produsă.
Toți cei patru au fost sancționați, ce-i drept, destul de blând, cu mustrări scrise sau avertismente, pedeapsa cea mai mare fiind, însă, cea mai dureroasă, căci trebuie să achite paguba.
Cercetarea făcută a scos la iveală că cei patru datorează instituției la care sunt angajați 45.000 lei, contravaloarea autospecialei, și nu prea au de ales decât să plătească.
Cum ar veni, o vreme să stingă incendii gratuit și, foarte important, cu mai multă băgare de seamă.