Sâmbătă, 23 septembrie, va demara la Oradea, un nou curs gratuit de tenis, care continuă tradiția cursurilor predate pe bază de voluntariat de antrenorii Clubului Sportiv „Voinţa” Oradea în 2014 și 2015, adresate tuturor iubitorilor „sportului alb” din Oradea și județul Bihor.

Astfel, prin aceste lecții, peste 120 de copii au făcut primii pași în tenis. În această toamnă cursurile se vor desfășura pe terenul de tenis de zgură de pe strada Pasului nr. 5, proprietatea lui Gheorghe Tarța, un iubitor și practicant al sportului alb, „care a decis să pună gratuit la dispoziție terenul antrenorilor și micilor tenismeni care doresc să calce pe urmele Simonei Halep sau Roger Federer”, după cum precizează directorul clubului Voința, Mircea Drăgoi.

Cursul se adresează nu doar copiilor, ci tuturor celor care vor să deprindă abc-ul tenisului. Astfel, se vor preda elemente de încălzire pentru tenis, se va învăța priza rachetei de tenis, apoi se vor deprinde loviturile de bază: forehand, backhand, serviciul, în așa fel încât, la sfârșitul cursului, fiecare să poată disputa un meci de tenis.

După cum anunță organizatorii, se asigură rachete și mingi de tenis, iar cei care au rachetele lor „pot să le aducă cu ei”. Cursul va beneficia, pe lângă antrenorii orădeni, și de prezența antrenorului Raul Cristescu, „care de 20 de ani pregătește tenismeni în Austria și care a acceptat cu mare bucurie invitația noastră”, după cum mai afirmă Mircea Drăgoi.

Înscrierile se fac la numărul de telefon 0723 391 348 (Mircea-Teodor Drăgoi).