În acest sfârșit de săptămână debutează jocurile din mini-grupele de baraj pentru promovarea în Liga a III-a la fotbal.

În aceste jocuri este implicată și formația CAO 1910 Oradea, echipă care a fost desemnată în acest an drept campioana județului Bihor.

Jucătorii orădeni, pregătiți de antrenorii Florin Fărcaș și Dorin Mihuț, fac parte din Grupa A a Regiunii 2 (Nord-Vest), urmând să le aibă ca adversare pe campioanele județelor Satu Mare și Cluj, adică echipele CSM Satu Mare și Someșul Dej.

Toate meciurile din Grupa A se vor disputa la Zalău, pe stadionul Municipal, pe datele de 1, 5 și 9 august.

Jocul de deschidere al grupei este programat sâmbătă, 1 august, de la ora 17.30, între CSM Satu Mare și Someșul Dej. Apoi, în etapa a II-a, miercuri, 5 august, tot de la 17.30, bihorenii de la CAO 1910 vor susține primul lor joc de la baraj, cu CSM Satu Mare, într-o partidă în care sunt considerați organizatori, ceea ce înseamnă că vor suporta cheltuielile necesare pentru organizarea jocului, adică indemnizaţiile arbitrilor și observatorilor în valoare de 3.000 lei, valoare corespunzătoare Ligii 3, precum și cheltuielile de organizare a jocului (chirie stadion, asigurarea ordinii și siguranţei, a asistenţei medicale și a tot ce implică desfășurarea partidei).

Apoi, în ultima partidă a mini-grupei, duminică, 9 august, de la aceeași oră, 17.30, CAO 1910 Oradea va întâlni campioana Clujului, pe Someșul Dej, într-o partidă în care dejenii vor fi organizatori. Conform regulamentului, câștigătoarea mini-grupei va promova în Liga a III-a.

În situația în care o partidă se termină la egalitate, se vor executa lovituri de departajare, dar rezultatul acestora va fi luat în considerare DOAR drept criteriu pentru situația în care două sau trei echipe sunt la egalitate de puncte în mini-grupă, acesta fiind criteriul 7 din lista de criterii, care cuprinde:

- rezultatele directe

- golaverajul în jocurile directe

- număr mai mare de goluri marcate în meciurile directe

- număr mai mare de goluri marcate în deplasare în jocurile directe (deși partidele se dispută pe teren neutru, una din echipe are statutul de gazdă)

- golaverajul general din mini-grupă.

- număr mai mare de goluri marcate în mini-grupă

- rezultatul executării loviturilor de departajare în jocurile directe terminate cu remiză între echipele aflate la egalitate de puncte