Un bărbat în vârstă de 51 ani din localitatea bihoreană Tileagd a fost reţinut, joi, pentru 24 ore sub acuza de înşelăciune, după ce a păcălit doi cumpărători cu care a bătut palma pentru vânzarea unor cai, a încasat banii, dar i-a anunţat în final că s-a răzgândit, însă fără să le returneze întreaga sumă.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, sub semnătura purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, bărbatul a fost reţinut de poliţiştii din Tileagd pentru două infracţiuni de înşelăciune.

Concret, pe 18 iunie, bihoreanul a primit 7.250 de lei de la un bărbat de 26 de ani, din comuna Supur, judeţul Satu Mare, căruia trebuia să îi vândă un cal. Ulterior, acesta s-a răzgândit şi a restituit sătmăreanului doar 4.500 de lei din banii primiţi pentru vânzarea cabalinei, cauzând astfel un prejudiciu de 2.750 de lei.

Pe 27 septembrie, bihoreanul a repetat aceeaşi schemă în cazul unei tranzacţii cu un cumpărător din localitatea Nădab, judeţul Arad. De la acesta din urmă, bărbatul a primit 12.000 lei pentru vânzarea a doi cai, şi i-a restituit doar 8.300 de lei, cauzând astfel un prejudiciu de 3.700 de lei.

Paguba oamenilor, de 6.450 lei, a fost recuperată integral de poliţiştii din Tileagd de la cel în cauză.

Vineri, după o noapte petrecută în Arestul Poliţiei Bihor, bărbatul a fost pus în libertate. Ancheta în caz este continuată de Postul de Poliţie Tileagd sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd.