Locuitorii blocurilor cu numerele 5, 7, 9 şi 11 din strada Mareşal Averescu nu vor mai suferi iarna de frig şi vara de căldură în apartamente. Agajaţii Romco System SRL au demarat la sfârşitul lunii februarie lucrările de reabilitare termic a celor 4 imobile. Anveloparea blocurilor, finanţată în proporţie de 60% din fonduri europene, respectiv câte 20% din bugetul local şi contribuţia proprietarilor, va trebui finalizată până în luna iunie.

„Execuția se desfășoară într-un ritm alert și la un standard de calitate foarte bună. În final se va putea vedea diferența între diverse lucrări de reabilitare termică făcute de locatari din alte fonduri și lucrările care se desfășoară acum pe lotul Mareşal Averescu. Diferențele constau în atenția care a fost acordată tuturor detaliilor", a declarat viceprimarul Mircea Mălan, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă în teren.

Potrivit viceprimarului lucrările vor cuprinde inclusiv reabilitarea subsolului tehnic, izolarea cu polistiren extrudat a pereţilor, planşeului şi pardoselii, înlocuirea tâmplăriei şi vopsirea în culori pastelate după un tipar care va fi stabilit prin studiu de faţadelor comandat de municipalitate. „Închiderea balcoanelor este obligatorie întrucât prin finanţarea europeană s-a cerut o creştere a eficienţei termice cu 40%", a mai spus Mălan.

Lucrarea, în valoare totală de 2,1 milioane lei, va fi cofinanţată în proporţie de 20% din banii proprietarilor de apartamente. „Suma de plată pe apartament este undeva la 3.000 lei, în funcţie de lucrările care trebuie făcute. Dacă se înlocuiesc geamurile şi se închide balconul suma e mai mare, iar dacă aceste lucrări sunt deja făcute e mai mică. Proprietarii vor trebui să îşi plătească partea lor înainte de finalizarea lucrărilor", a spus  Gavril Maghiar, preşedintele Asociaţiei de proprietari 10, din care fac parte cele patru blocuri.

Maghiar spune însă că proprietarii îşi vor recupera investiţia făcută. Din experienţa altor blocuri din asociaţie, care au fost deja reabilitate, la finalul lucrărilor costurile cu încălzirea apartamentelor izolate termic vor fi cu circa 40% mai mici, iar valoarea de piaţă a locuinţelor reabilitate va creşte cu 5-10%.

În programul de reabilitare termică demarat de municipalitate sunt prinse 68 de blocuri orădene dintr-un total de 120 pentru care asociaţiile de proprietari au făcut demersuri pentru obţinerea finanţării.