- Cu lucrări finalizate doar 45,8%, Primăria Oradea se luptă să salveze până la 31 august finanțări PNRR de 383 milioane lei pentru 24 de școli
- Primarul Florin Birta promite că municipalitatea va închide toate șantierele la timp pentru a fi decontate din PNRR, iar Oradea va lua un nou credit ca să susțină ritmul lucrărilor, sub amenințarea că executanții care nu vor termina la timp vor fi obligați să achite orașului banii pierduți din fonduri europene
Primarul Florin Birta a făcut un pariu riscant. Municipalitatea trebuie să termine în vară lucrări pentru reabilitarea a 24 de școli și grădinițe începute în toamna anului trecut. Altfel, pierde banii, căci lucrările nefinalizate prin PNRR până la 31 august vor fi plătite integral de oraș.
„Constructorii vor trebui să finalizeze efectiv lucrările până la sfârșitul lunii iulie. Obligatoriu. La semnarea contractelor, i-am avertizat că, dacă pierdem banii europeni, îi vom imputa lor”, spune Birta.
Termen limită: 31 august!
Până la 31 august, Primăria are de închis 38 de proiecte europene, de 821,1 milioane lei, finanțate prin PNRR. Dintre acestea, 3 proiecte, ce vizau achiziția a 9 tramvaie noi și construirea pasajului rutier intermodal din Șoseaua Borșului, au fost finalizate. Alte investiții, între care reabilitarea clădirii Primăriei, restaurarea Cetății, reabilitarea Bazinului Crișul și izolarea termică a 7 blocuri, au trecut de jumătate.
Marea provocare o constituie finalizarea unor lucrări în valoare de 383 milioane lei, pentru reabilitarea clădirilor la 24 de școli și grădinițe, plus achizițiile de 75,2 milioane lei pentru dotarea lor. „Dacă nu terminăm la timp un proiect, nu pierdem doar sumele nedecontate, ci toată finanțarea europeană pentru el”, spune primarul Florin Birta (foto).
Ca să facă loc constructorilor, copiii din 5 grădinițe au fost mutați la alte instituții, clase de la 6 școli, printre care Octavian Goga și Dimitrie Cantemir, în alte clădiri, elevii din 10 școli, inclusiv liceele Lucian Blaga și Vasile Voiculescu, învață în 2 schimburi, iar la Liceul de Arte chiar în 3.
„Numai să lucreze”
Pentru că lucrările au început târziu, în toamnă, la semnarea contractelor primarul a cerut constructorilor scurtarea termenelor. Firma Selina, spre exemplu, s-a obligat să termine într-un an lucrările de 24 de luni de la Colegiul Emanuil Gojdu.
Primăria, în schimb, și-a asumat sprijinirea șantieriștilor. „Dacă au cerut spații libere, am mutat elevii, dacă s-au blocat, am intervenit, dacă au depus o situație de lucrări, am plătit-o imediat, numai să lucreze”, spune Birta.
Mai mult, ca să poată achita toate lucrările și depune documentele spre decontare la finanțator până pe 31 august, municipalitatea vrea să ia un credit de 100 milioane lei. „Important este să închidem toate proiectele, chiar dacă ne recuperăm banii peste câteva luni”, spune Birta.
Nici măcar la jumătate...
Totuși, după 8 luni, stadiul mediu de realizare a lucrărilor este de doar 45,8%, deși constructorii mai au doar 3 luni până la închiderea șantierelor, iar Primăria 4 luni până la depunerea ultimelor cereri de decontare!
Potrivit datelor transmise BIHOREANULUI de municipalitate, la 1 aprilie, cel mai mic grad de execuție se înregistra la reabilitarea clădirilor Școlii Lucreția Suciu (12,5%), a liceelor Vasile Voiculescu (20%) și Lucian Blaga (23%) și a Colegiului Iosif Vulcan (30%).
De cealaltă parte, cele mai avansate lucrări erau la Școala Octavian Goga (92,5%), Liceul German Friedrich Schiller (70%) și la Școala Ion Bogdan cu Grădinița 14 (68%).

În ciuda evidenței, coordonatorul lucrărilor, șeful Direcției Patrimoniu Imobiliar, Lucian Popa (foto), este de altă părere. „Procentele sunt greșite. Probabil se referă la stadiul de decontare. Merg zilnic pe șantier și lucrările sunt în grafic”, susține Popa, fără să avanseze alte procente.
„Constructorul s-a mobilizat”
Șeful DPI își apără constructorii. Directorul spune, de pildă, că executantul Costa Voc nu este vinovat de gradul mic de realizare a lucrărilor de la Școala Lucreția Suciu. „Acoperișul a trebuit «ras» și refăcut, nu doar reparat, iar pereții consolidați, ca să nu se prăbușească pe copii. Constructorul s-a mobilizat”. Același executant lucrează și la Liceul Vasile Voiculescu. „Acoperișul e pus, instalațiile sunt făcute, fațada e gata, acum toarnă șape. Lucrarea e pe jumătate realizată, nu doar 20%”, exemplifică șeful DPI.
Popa susține la fel și despre lucrările făcute de firma Vitan Exim la Liceul Lucian Blaga: „Prima clădire a fost deja reabilitată, copiii învață aici, iar constructorii lucrează la cea de-a doua”.
Atât directorul, cât și executanții își pun speranțele în accelerarea ritmului din iunie, odată cu vacanța, când toate sălile vor fi goale. „Toți constructorii m-au asigurat că vor termina la timp”, zice Lucian Popa. Salvați sau nu de ultimul clopoțel? Rămâne de văzut...