Blocarea traficului rutier pe bulevardul Magheru și pe strada Republicii din Oradea, unde vineri vor începe lucrările de construcție a două pasaje subterane, îi îngrijorează pe cei care au magazine, hoteluri sau alte afaceri în zonă.
De teamă că cei doi ani de lucrări ar putea să le aducă închiderea afacerilor, unii dintre ei caută alte spații în care să se mute, iar alții așteaptă ca Primăria să le asigure variante de acces. „Dacă nu vom primi soluții de acces, este clar că ne așteaptă falimentul”, zice patronul unui hotel din zonă.
„Vrem pasaje, dar vrem și soluții”
În această săptămână, orădenii care locuiesc pe bulevardul Magheru și pe strada Republicii, din zona Facultății de Drept până la Gară, au citit cu îngrijorare știrile din BIHOREANUL, aflând din ziar că, începând de vineri, traficul rutier din zonă va fi blocat. Pe o lungime de 1,5 kilometri, carosabilul va deveni zonă de șantier, ocupată de utilajele firmelor de construcții care au câștigat licitațiile pentru amenajarea celor două pasaje subterane, de lângă complexul comercial Crișul și din Piața București.
Cu aceeași neliniște au citit noutățile și cei care au afaceri în zonă. De-a lungul celor două străzi, la parterul blocurilor și clădirilor, funcționează diverse magazine, centre medicale sau un hotel.
„Sigur, știam că vor începe cândva lucrările, dar de la voi am aflat că traficul se blochează începând de vineri. Cu noi n-a discutat nimeni despre soluții de acces”, a declarat patronul hotelului Carnival City, Adrian Moisa, miercuri, pentru BIHOREANUL. Omul de afaceri nu contestă lucrările. „Pasajele sunt importante, vrem și noi să se facă, dar dacă nu vom avea accesul asigurat, pentru noi înseamnă faliment”, a mai spus Moisa.
Hotelul Carnival City de pe strada Republicii are 24 de camere, iar patronul său se gândește acum cum le va umple, pe durata celor doi ani de șantier
Îngrijorarea este cu atât mai mare cu cât, spune el, turismul local n-o duce bine: numărul turiștilor cazați a scăzut la jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut. „Situația economică națională este oricum complicată: impozitele au crescut, numărul turiștilor a scăzut. Fără acces cu mașina și locuri de parcare măcar temporare, nu va mai veni absolut nimeni la noi”, a mai declarat proprietarul hotelului.
Alții caută chirii
Aceleași îngrijorări le au și alți patroni din zonă. Péter König deține papetăria și imprimeria Tehnoprint de pe strada Republicii, o firmă cu o vechime de peste 30 de ani în Oradea. „Caut un nou spațiu, să ne mutăm. Dacă rămânem aici, va însemna falimentul. Cum să vină clienții la noi sau cum să expediem marfa comandată, dacă accesul rutier este închis? Categoric, nu vom supraviețui aici”, a declarat patronul.
Magazinul și atelierul său funcționează într-un spațiu închiriat, iar patronul spune că le va muta cât mai curând. „Cel mai probabil, le voi despărți, în locații diferite, și sper că ne vor găsi clienții”, a mai spus König.
Nici el nu contestă lucrările comandate de Primărie, dar, la fel ca Moisa, se întreabă de ce municipalitatea nu le-a pregătit opțiuni de acces. „Nu a discutat nimeni cu noi să ne explice de ce nu se poate să avem accesul asigurat dinspre parcul Petőfi”, a precizat omul de afaceri.
Dacă șoferilor li s-ar permite să facă stânga, la capătul parcului Petőfi Sándor, prin fața Liceului Ortodox, până la intersecția cu strada Pescărușului, unde va începe șantierul pasajului de la Gară, magazinele și hotelurile de pe acest tronson al străzii Republicii ar putea să nu-și piardă clienții. „Știu că vor fi utilaje de mari dimensiuni, dar și strada e lată, cred că se pot găsi variante”, a precizat și Moisa.
Angajații firmelor din zonă se frământă la rândul lor, gândindu-se că ar putea rămâne șomeri. „Ce vom face de luni încolo? Închidem tot și mergem acasă? Pe criza asta, nu văd cine își permite să plătească chirie ca să mute magazinul altundeva”, s-a întrebat, retoric, o femeie care lucrează pentru o altă firmă de pe Republicii.
De-a lungul străzii, deja există numeroase anunțuri cu spații comerciale disponibile pentru vânzare sau închiriere. Este de așteptat ca în lunile următoare să fie tot mai multe, dar doritorii să lipsească.
„Vom adapta restricțiile”
Responsabil de coordonarea lucrărilor, viceprimarul Oradiei, Teofil Filimon, spune că Primăria și constructorii își doresc să nu-i încurce pe riveranii și pe oamenii de afaceri din zona afectată de lucrări mai mult decât e cazul.
„Am primit mai multe adrese de la riverani, le-am răspuns tuturor că ei și cei care au afaceri în zonă vor avea acces. Dar nu va fi un acces permanent, ci unul adaptat, în funcție de situația din teren. Șantierele încep cu relocarea rețelelor și acum nu putem ști ce vor găsi constructorii în subteran”, a declarat Filimon, miercuri, pentru BIHOREANUL.
Potrivit edilului, restricțiile stabilite în această săptămână de specialiștii Primăriei, alături de Poliția Rutieră și reprezentanții constructorilor, care se vor aplica începând de vineri, ar putea să nu fie de durată. Dacă se vor înăspri sau relaxa, imposibil de spus acum. „Vom adapta restricțiile continuu, peste o săptămână s-ar putea schimba”, a mai spus Filimon.
Răspunsul va veni din... subteran
Primăria nu exclude să permită accesul mașinilor pe la parcul Petőfi sau pe alte străduțe laterale, dar deocamdată nici nu promite că le va deschide calea. De asemenea, încă n-a renunțat la ideea de a amenaja un drum prin curtea Spitalului de Boli Infecțioase, dar nici n-a dat încă drumul lucrărilor. „Abia după ce se va desface pavajul, vom putea lua noi decizii”, a transmis viceprimarul.
Indiferent de restricții, riveranii și angajații din zonă vor putea ajunge la locuințe ori la serviciu, a garantat Filimon. Rămâne de văzut pe unde, iar în cazul celor din urmă, dacă vor avea la ce să meargă!
Pe de altă parte, Filimon a spus că miercuri a purtat discuții și cu reprezentanții Spitalului CFR, vizat și el de restricțiile de trafic. Accesul în unitatea medicală se face tot din strada Republicii.
„Am pus conducerea spitalului în legătură cu constructorul, garantând că spitalul va avea acces neîntrerupt. Pe unde anume, vom vedea, în funcție de evoluția șantierului. Dar cu siguranță spitalul nu va rămâne fără acces”, a mai spus Teofil Filimon.
Modificări în trafic
Traficul pe bulevardul Magheru și pe strada Republicii va fi blocat începând de vineri, 22 mai, ora 9, de la intersecția cu strada George Enescu până la strada Parcul Petőfi.
Drept urmare, strada Louis Pasteur va deveni un drum înfundat în capătul dinspre Crișul, iar alte artere vecine își schimbă configurația. Strada Brașovului, care acum are sens unic, va deveni cu dublu sens între strada Rovine şi strada Republicii.

Tot dublu sens va avea și strada George Enescu, iar strada Tribunalului își va schimba sensul, strada Franz Schubert către Parcul Traian.
De asemenea, strada Muzeului va deveni temporar cu dublu sens între Republicii şi Parcul Petőfi, iar Săvineştilor va putea fi folosită în ambele direcţii, dar numai până la zona închisă dinspre Republicii.
Lista completă a modificărilor de trafic este disponibilă aici.