Şantierul tronsonului de autostradă Biharia - Chiribiş va fi inaugurat vinerea viitoare în prezenţa premierului Ludovic Orban şi a ministrului Transporturilor, Lucian Bode.

Şase, vine Orban!

Anunţul lansării acestor lucrări, amânate ani de zile, a fost făcut de senatorul Cornel Popa, vineri în cadrul unei conferinţe de presă la care au mai participat deputaţii liberali Florica Cherecheş, Ioan Cupşa şi Gavrilă Ghilea.

Conferința s-a desfășurat cu participanții purtând măști chirurgicale din motive de protecție împotriva infectării cu noul coronavirus.

"Peste o săptămână, fix, avem deja anunţată data, cel puţin între noi s-a făcut această comunicare, că vor fi prezenţi în teren primul-ministru Ludovic Orban şi ministrul Transporturilor, Lucian Bode la inaugurarea mult aşteptatelor lucrări la porţiunea de autostradă Biharia - Chiribiş", a declarat Popa.

Potrivit senatorului bihorean, "în viitorul apropiat vor urma şi etapele celelalte, astfel încât să dăm cursivitate acestui proiect la care ţin foarte mult".

Lucrările de execuţie a tronsonului de 28,5 kilometri au fost atribuite firmei Selina încă din octombrie 2018, însă au fost blocate de contestaţiile succesive depuse de reprezentanţii grupului austriac Strabag.

Atunci, Selina şi-a asumat execuţia tronsonului de autostradă în doi ani la un preţ de 326,5 milioane lei, pe care acum îl cere actualizat având în vedere scumpirea manoperei şi a materialelor în ultima perioadă.

Pariul pe infrastructură

Potrivit liberalilor, guvernul Orban intenţionează să repornească economia afectată de pandemie cu ajutorul investiţiilor în infrastructură cu ajutorul fondurilor europene.

"România va primi o sumă de 33 miliarde euro pentru a finanţa eforturile de a înlătura efectele pandemiei. Dintre fostele ţări socialiste, doar Polonia primeşte o sumă relativ mai mare decât România", a spus deputatul Ioan Cupşa (foto).

Potrivit deputatului, banii vor fi cheltuiţi pe lucrări de infrastructură pentru a învârti banii în economie şi pe măsuri de sprijinire a companiilor şi angajaţilor afectaţi de pandemie.

Subvenţii pe cap de angajat

La rândul său, deputatul Gavrilă Ghilea (foto) a amintit că, începând din 1 iunie, angajaţii care au beneficiat de indemnizaţie de şomaj tehnic şi le-au fost menţinute contractele vor beneficia de plata a 41,5% din salariu mediu brut timp de trei luni cu condiţia ca angajatorul să păstreze relaţiile contractuale până la sfârşitul anului.

Firma va plăti salariul angajatului şi îşi va recupera banii, în 10 zile, de la agenţiile teritoriale de ocupare a forţei de muncă.

La fel, firmele care angajează persoane peste 50 de ani şi tineri până în 29 de ani, înregistraţi ca şomeri, vor primi timp de un an, 50% din salariul acestora dar nu mai mult de 2.500 lei.

PNL îşi doreşte relansarea economiei cu ajutorul unui fond de investiţii. "Guvernul liberal construieşte un Fond de Investiţii după model polonez, în valoare de 300 de milioane de euro", a spus Ghilea.

Elevii circulă gratuit!

Dincolo de măsurile economice luate, liberalii susţin că una dintre priorităţile guvernării o constituie educaţia tinerei generaţii şi desfăşurarea în bune condiţii a examenelor de bacalaureat şi capacitate din 15 şi 22 iunie.

"Guvernul a decis că elevii vor beneficia în mod gratuit de transport local, transport cu trenul, pe tot parcursul anului calendaristic. Naveta între localitatea de domiciliu şi localitatea unde sunt şcolarizaţi va fi asigurată pe toată perioada anului şcolar", a spus deputatul Florica Cherecheş (foto).

Aceasta a amintit că Guvernul a adoptat pe 14 mai ordonanţa conform căreia operatorii de transport sunt obligaţi să asigure transportul gratuit al elevilor sub ameninţarea sancţiunii cu încetarea contractelor sau retragerea licenţei.

În paralel a fost pus în dezbatere publică un Proiect de Hotărâre de Guvern privind funcţionarea instituţiilor de învăţământ pre-universitar cu statut de unităţi pilot.

"Principiul de bază este combinarea materiilor şi predarea interactivă. Am convingerea că şi în Oradea măcar o şcoală se va înscrie în acest program pilot", a spus Cherecheş.

Conform acesteia, libertatea dată şcolilor de a alege anumite materii în funcţie de preferinţele elevilor va constitui un pas important spre descentralizarea sistemului de învăţământ şi mutarea deciziei la nivel local.