A început săptămâna Prevenirii Criminalităţi în Bihor, acţiune în cadrul căreia poliţiştii vor derula activităţi preventive şi dezbateri în tot judeţul, cu copii şi adulţi, axate pe modul în care aceştia se pot feri de furturi, accidente dar şi infracţiunile cu violenţă, cum ar fi tâlhăriile ori chiar violenţa în familie, fiecare zi din săptămână având o temă specifică.

"Tematica prezentată e axată pe importanţa conduitei preventive şi necesitatea implicării în activităţi preventive alături de poliţişti, dar şi pe identificarea situaţiilor de risc în care se pot afla copiii şi luarea măsurilor de prevenire adecvate, pentru a evita unele situaţii de victimizare", a declarat BIHOREANULUI comisarul şef Ioana Indrieş de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii a Poliţiei Bihor.

Dacă în cazul adulţilor temele abordate se axează în principal pe prevenirea infracţiunilor împotriva patrimoniului, cum ar fi furturile şi înşelăciunile prin metoda "Accidentul", în continuare în număr mare, copiii sunt învăţaţi să-şi cunoască drepturile şi obligaţiile legale, dar şi regulile de circulaţie.

"Vineri va fi o zi întreagă dedicată educaţiei rutiere, în cadrul căreia, în colaborare cu cei de la OTL, îi vom plimba pe copii cu un tramvai în care vor fi montate indicatoare rutiere, în intersecţii le vom arăta care sunt regulile de circulaţie, le vom explica cum să se ferească de hoţi, să nu rămână fără telefoane ori portmonee. Tototdată, cei de la OTL le vor povesti despre istoricul tramvaiului", a mai spus  comisarul şef Ioana Indrieş.

Cheia e la tine

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Bihor, luni, sub sloganul "Un copil informat, un copil protejat!", poliţiştii de proximitate şi prevenire din judeţ au desfăşurat întâlniri cu elevii, cadrele didactice şi părinţii în 57 de unităţi şcolare din Judeţul Bihor.

Tot luni, în Sala Mare a Poliţiei Bihor s-a desfăşurat o activitate preventivă sub genericul "Nota 10 pentru siguranţa ta!", având ca teme răspunderea penală şi consecinţele legale ale săvârşirii unor fapte antisociale de către adolescenţi. În cadrul activităţii, copiii au putut a fost viziona filmul educativ "Cheia e la tine!" ce prezintă cazuri concrete ale unor deţinuţi aflaţi în Penitenciarul pentru minori din Craiova şi în Penitenciarul pentru femei Târgşor. 

Totodată, a fost organizat un concurs la care au participat peste 60 de elevi de la Liceul Tehnologic Sanitar "Vasile Voiculescu", Liceul Teoretic "Lucian Blaga" şi de la Colegiul Tehnic "Mihai Viteazu", competiţia fiind pe teme juridice pe baza cunoştinţelor dobândite de adolescenţi în urma studierii Ghidului de Prevenire a Victimizării Minorilor "Un Antidot al Violenţei".

Judecată de copii

Concurenţii, însoţiţi de profesori, au avut posibilitatea de a vizita sediul Tribunalului Bihor, unde un judecător şi un reprezentant al Serviciului Probaţiune le-au oferit date şi relaţii despre modalitatea de desfăşurare a unui proces.

"Copiii au avut ocazia de a îmbrăca pentru prima dată roba de judecători, au fost foarte receptivi, au pus întrebări cu privire la rolul fiecărei părţi în cadrul unui proces şi s-au arătat interesaţi de profesiile de poliţist şi magistrat", se arată în comunicat.

Activităţi preventive sunt derulate în municipiile Oradea, Marghita, Beiuş şi Salonta şi în localităţile bihorene Aleşd, Săcuieni, Ştei, Nucet, Valea lui Mihai. De asemenea, poliţiştii de la posturile rurale de poliţie vor desfăşura activităţi preventive în cadrul "Săptămânii Prevenirii Criminalităţii", în instituţiile şcolare din mediul rural.