Pugiliştii de la CS Basti Box Salonta s-au întors cu şapte medalii, dintre care cinci de aur şi două de argint, de la întrecerile primei ediţii a Cupei oraşului Şimleul Silvaniei. În această săptămână, patru dintre sportivi sunt angrenaţi la Naţionalele de juniori de la Brăila.

Desfăşurată la sala de sport "Măgura" din Şimleul Silvaniei, prima ediţie a Cupei oraşului Şimleul Silvaniei la box a adus şapte clasări pe podium pentru sportivii bihoreni de la CS Basti Box.

Salontanii au participat la întrecerile din data de 4 octombrie, la invitaţia antrenorului Adrian Popuţea. În total, Basti Box a trimis şapte sportivi, care au fost însoţiţi de preşedintele de onoare al clubului, Sandu Mocanu, arbitrul de box amator Raul Bara şi antrenorul Sebastian Silaghi. Au participat: Marina Gogan (copii – 40 kg) şi Vanessa Vadan (cadeţi 62 kg), la fete, iar Ciprian Gogan (copii 32 kg), Ioşka Bordaş (copii 43 kg), Octavian Toma (juniori 52 kg), Mark Gal (juniori 80 kg) şi Zsolt Vincze (tineret 63 kg), la băieţi.

"Rezultatele au fost remarcabile", a declarat antrenorul Sebastian Silaghi.

Marina Gogan, Basti Box SalontaConform unui comunicat al clubului, cinci pugilişti salontani s-au clasat pe locul I. Este vorba despre Marina Gogan (40 kg) (foto), "care a boxat foarte frumos, făcând din box un adevărat balet în ring prin mişcările de felină, foarte relaxată şi precisă pe loviturile de directa de stânga", Bordaş Ioşka (43 kg), care "a făcut un meci electrizant", Vincze Zsolt (63 kg), care în a doua repriză a reuşit să-şi trimită adversarul la podea cu un uppercut de stânga la ficat, Octavian Toma (52 kg) şi Mark Gal (80 kg).

Pe locul II s-au clasat: Vanessa Vadan (62 kg), care a pierdut la puncte meciul în faţa campioanei naţionale, Diana Tănăsescu, şi Ciprian Gogan (32 kg), care, "cuprins de emoţii nu s-a putut concentra la meci", după cum mai precizează reprezentanţii clubului salontan.

În altă ordine de idei, în această săptămână, Clubul Sportiv Basti Box Salonta participă, de marţi până sâmbătă, la Campionatul Naţional de juniori, care se desfăşoară la Brăila. Bihorenii au deplasat patru sportivi, pe Octavian Toma (52 kg), Bogdan Iova (57 kg), Bogdan Cioară (63 kg) şi Mark Gal (80 kg). Pugiliştii sunt însoţiţi de antrenorul Forian Ioan.