Tinerii judoka orădeni s-au întors cu şapte medalii de la întrecerile Finalei Campionatului Naţional de Juniori IV şi Copii, competiţie care a avut loc în perioada 20-22 mai, în Sala Polivalentă "Transilvania" din Sibiu, reunind 661 de sportivi, dintre care 337 la categoria de juniori IV (U15), respectiv 324 de sportivi la copii (U13).

Printre aceştia s-au numărat şi 22 de sportivi de la LPS-CSS "Bihorul" Oradea (pregătiţi de profesorii Olimpia Ianc, Alexandru Goncearenco, Andreea Mateaş şi Stelian Nagy), 7 sportivi de la Judo Club Liberty (pregătiţi de antrenoarele Loredana Lascau şi Alina Borza) şi 5 judoka de la ACS Olimpikus (sportivi pregătiţi de Romeo Boantă).

În prima zi a competiţiei, au concurat juniorii 4, sportivii U15, unde Nagy Talida de la LPS Bihorul a obţinut locul II şi medalia de argint la categoria -40 kg, iar Ciprian Busanu (la categoria -46 kg) şi Belenyesi Berenice (la categoria -63 kg) s-au clasat aproape de podium, pe locul 5.

În a doua zi a competiţiei au concurat pe tatami sportivii din categoria Copii 2 (U13). Aici, sportiva clubului CSS LPS Bihorul, Alexandra Cîmpan, a obţinut locul II şi medalia de argint, la categoria -57 kg.

Evoluţii bune de la LPS au avut şi sportivii: Georgiana Popa (locul 7 la U15, 63 kg), Banoi Ayan (locul 7 la U13, 50 kg) şi Răzvan Mocan (locul 7 la U13, +60 kg).

"Rezultatele micilor judoka de la LPS CSS Bihorul Oradea sunt mulţumitoare, având în vedere că majoritatea sportivilor sunt la prima lor finală de campionat naţional", a transmis antrenorul Alexandru Goncearenco.

La rândul lor, sportivii de la Judo Club Liberty Oradea şi-au adjudecat patru medalii la aceste întreceri. La U13, Claudia Seica a devenit campioană naţională la categoria 48 kg, George Asproiu a ocupat locul 2 la 34 kg, iar Tudor Lascău la 34 kg şi Ianis Kacsandi la 55 kg s-au situat pe poziţia a III-a. În schimb, Felix Moţiu (34 kg) a ocupat locul 9.

La U15, Raul Gurău (50 kg) şi Cătălin Chiosa (55 kg) nu s-au clasat între primii sportivi.

Prin obţinerea acestor rezultate, Clubul de Judo Liberty Oradea s-a clasat pe locul 4 în ierarhia de medalii obţinute, din aproximativ 56 de cluburi participante.

Pentru clubul ACS Olimpikus Oradea, Loredana Rusu a cucerit medalia de bronz, după ce a ocupat locul lll la copii, la categoria 48 kg. Dintre ceilalţi sportivi ai antrenorului Romeo Boantă, Konya Afrodithe a terminat pe locul 7, iar Adrian Sulcik pe poziţia a 9-a. Au mai participat şi Ştefan Nichitescu şi Ramon Sulcik.

În acest sfârşit de săptămână, sâmbătă, 28 mai, judoka de la LPS CSS Bihorul Oradea vor participa la "Cupa 1 Iunie", care se va desfăşura în sala de jocuri a LPS Oradea, iar mai apoi, în perioada 3-5 iunie, la Braşov, va avea loc Finala Campionatului Naţional de Copii 1 (U14) şi Copii 3 (U12).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!