Cu aproape doi ani în urmă, după ce inginerul Jakabffy Ladislau le-a adus la cunoştinţă şefilor UDMR Bihor că statuia lui Szacsvay Imre din Parcul Libertăţii se degrada în ritm alert, iar aceştia au iniţiat o colectă publică pentru a aduna banii necesari restaurării soclului, monumentul a fost re-inaugurat vineri, în cadrul unei festivităţi la care au participat aproximativ 300 de persoane, între care liderul formaţiunii, Kelemen Hunor, deputatul Szabo Odon, senatorul Rozalia Biro, deputatul Cseke Attila, viceprimarul Huszar Istvan (viitorul candidat al UDMR la Primăria Oradiei), directorul adjunct al Administraţiei Bazinale de Ape Crişuri Pasztor Sandor (viitorul candidat al formaţiunii la şefia Consiliului Judeţean), aceştia doi fiind, de altfel, puşi să ridice, în mod simbolic, acoperitoarea de pe statuie.

Kiss, marele absent

Preşedintele UDMR Bihor, Alexandru Kiss, a lipsit, însă, alimentând zvonurile că după ce - forţat de dosarul în baza căruia DNA l-a trimis în judecată pentru mai multe fapte de corupţie - a renunţat să mai candideze la vreo funcţie de demnitate publică, va fi înlocuit şi de la şefia organizaţiei de partid, chiar de discipolul său, Szabo Odon, cel care, de altfel, a şi dat un "spectacol" memorabil în faţa asistenţei.

Maestru de ceremonii a fost consilierul local Ritli Csongor Ladislau, care a invocat figura lui Szacsvay, amintind că în 1849 notarul orădean a fost condamnat la moarte de autorităţile austriece pentru semnarea unui act ce consfinţea independenţa maghiarilor din Transilvania faţă de Habsburgi.

După ce şi directorul Cancelariei Preşedintelui Republicii Ungare, Ader Janos, a transmis orădenilor mesajul acestuia, iar Kelemen Hunor a ţinut un discurs plat, care nu a stârnit emoţii celor prezenţi, Szabo a devenit vedeta serii, cu o cuvântare de 11 minute rostită pe ton aspru, strigat, menit să arate cu degetul, acuzator.

"Vom lupta"

Din start, Szabo a ţinut să mustre atât "concurenţa" de la PPMT, cât şi conducerea Primăriei, amintind că în 2014, când a iniţiat restaurarea statuii, "mulţi s-au întrebat dacă această comunitate va avea puterea să ducă la capăt ceea ce şi-a propus", dar şi că "au fost şi unii care au spus că de ce nu fac alţii această muncă, la fel cum multe alte statui din oraş au fost refăcute din bani publici".

Morala? "Putem să realizăm ce ne propunem din puterile noastre. Să fie dovadă că nu trebuie să aşteptăm nimic de la alţii. Dacă nu stau lângă noi autorităţile de la început, vom lupta să avem acolo (n.r. - la Primărie) un om care apoi să ne ajute să continuăm ce am început, aşa cum s-a întâmplat acum. Când am început, nu am avut în conducerea Primăriei niciun funcţionar vorbitor de limbă maghiară. De aceea a trebuit să începem aşa. Acum avem, şi îl avem pe viceprimarul Huszar Istvan. Pentru continuare, să înfrumuseţăm zona din jurul statuii, am obţinut fonduri publice, doar proiectul trebuie să-l facem din fonduri strânse de noi", a zis Szabo.

În galeria "martirilor"...

În a doua parte a discursului, Szabo a amintit de "eroii" contemporani ai maghiarimii, "persecutaţi" de autorităţile române pentru strădaniile de desăvârşire a retrocedării bunurilor ce-au aparţinut instituţiilor maghiare, amestecând în această serie, însă, şi lideri ai UDMR cercetaţi pentru simple fapte de corupţie, ba chiar şi pe sine, ca "martir" al comunităţii. 

"Putem fi mândri de Szacsvay pentru că a rezistat în cele mai grele timpuri. Cu o peniţă. Marko Atilla (n.r. - fost deputat, condamnat la închisoare într-un dosar de restituire frauduloasă şi refugiat la Budapesta) a reuşit să obţină colegiul din Sfântu Gheorghe  tot cu o simplă peniţă, iar acum e hăituit. Pentru acea semnătură! Antal Arpad (n.r. - primarul din Sfântu Gheorghe, cercetat de DNA) luptă să dezvolte Sfântu Gheorghe, a semnat planul de dezvoltare, iar acum e hăituit. Pentru o semnătură! Pe câţi ne pot urmări pentru o semnătură?  Şi semnătura mea apare pe hârtia cu care am reprezentat Episcopia Catolică pentru a obţine retrocedarea clădirii în care funcţionează Colegiul Szent Laszlo (n.r. - fostul Liceu Economic Partenie Cosma). Şi eu trebuie să mă tem pentru o semnătură?", a spus Szabo Odon, cu voce tunătoare.

... şi în galeria statuilor

"Să ne temem ani de zile pentru o semnătură? Nu ne temem! Nu ne temem să ne punem semnătura pentru problemele maghiarilor", a mai spus preşedintele executiv al UDMR Bihor, subliniind că şi Szacsvay a ştiut că "o semnătură poate fi pedepsită", că "lupta pentru libertate, pentru obţinerea unor drepturi, poate fi pedepsită", dar iată că generaţiile actuale îi cinstesc memoria.

"Chiar şi după o jumătate de secol, o generaţie i-a ridicat o statuie demnă de numele lui iar acum, o altă generaţie, a restaurat-o, a pus-o la locul ei ca să o poată da, mai departe, spre păstrare, altei generaţii. Şi aşa, de la generaţie la generaţie, construim, păstrăm şi dăm mai departe valori. De la generaţie la generaţie, vom păstra, îngriji şi vom da mai departe acest spirit", a spus Szabo, lăsând să se înţeleagă că şi generaţiile viitoare vor ridica statui celor care luptă azi pentru drepturile maghiarimii, adică liderilor UDMR pomeniţi anterior, între care se introdusese şi pe sine.

Szabo Odon şi-a încheiat totuşi speech-ul cu o rugăciune mai ancorată în realitate: "Să dea Dumnezeu să nu trebuiască să sufere niciunul dintre noi pentru o semnătură!".