O manifestare de amploare dedicată romilor din Bihor i-a adus, vineri seara, pe maneliștii Florin Salam și Tzancă Uraganu în parcul Cetății Oradea. Aceștia au sosit în mașini de lux, fiind întâmpinați cu ovații.

Pe scenă s-a cântat despre Burj Khalifa, Saint-Tropez și Zâna Zânelor, iar atmosfera a fost una de sărbătoare.

Când a fost anunțat, evenimentul a fost contestat de unii orădeni în mediul online, care au criticat alegerea invitaților, considerată de ei nepotrivită pentru un concert la Cetate. Aceștia au primit un răspuns din partea unui deputat al minorității rome, care a decretat: „Este timpul să stăm cu capul sus!”. 

„Este un eveniment cultural”

Evenimentul intitulat „S-au unit legendele” și organizat în cadrul caravanei culturale „Romi pentru România" de către Partida Romilor "Pro Europa" a debutat în jurul orei 19 şi a adunat, până la urmă, peste 6.000 de persoane, majoritatea din comunităţile rome din Oradea şi din mai multe localităţi bihorene. Au fost însă şi o mulţime de alți fani ai manelelor, mai ales tineri.

Înainte ca Tzancă Uraganu să-şi facă apariţia în șanțul fortăreței, pe scenă au cântat mai mulţi interpreţi precum Luci Diamant şi Jamarr, iar apoi deputatul Cătălin Manea, ales din partea minorităţii rome, a ţinut un scurt discurs, în care s-a referit și la criticile apărute în mediul online privitoare la faptul că acest eveniment este găzduit de Cetatea Oradea. 

Multe dintre comentariile negative apărute pe rețelele de socializare s-au referit la selectarea invitaților care au urcat pe scenă, și nu la organizarea unui eveniment pentru comunitatea romilor. Unii au spus că ar fi fost mai potrivită alegerea unor lăutari autentici. 

„Când s-a anunțat evenimentul, unii au spus că vin țiganii în Cetate să cucerească Cetatea. Cum adică am venit să cucerim Cetatea? Romii trebuie să se bucure de respectul vostru (n.r. al românilor) al tuturor și ei, la rândul lor, să vi-l acorde vouă. E timpul să stăm cu capul sus, iar ceea ce se petrece astăzi aici este un eveniment cultural", a răspuns Cătălin Manea. 

„Vine prințu!”

În jurul orei 21, publicul din jurul scenei a început să se agite şi să filmeze o mașină marca Mercedes, care îl avea ca pasager pe manelistul Tzancă Uraganu. "Faceţi loc că vine prinţu`!", a strigat un adolescent entuziasmat.

La volanul autoturismului s-a aflat Călin Raita, un controversat afacerist local, despre care BIHOREANUL a scris cel mai recent în primăvară, atunci când locuinţa şi sediile firmelor sale au fost controlate de poliţişti, el fiind bănuit de fraudă fiscală.

Maşina s-a deplasat până în apropierea scenei, în timp ce fanii manelistului filmau ori aplaudau.

Tzancă Uraganu a animat atmosfera cu unele dintre cele mai cunoscute și ritmate piese ale sale, precum "Burj Khalifa", "Formula 1", "Ciocolata" sau "Havana", și la un moment dat a coborât până aproape de public pentru a-și saluta fanii.

În ovaţiile publicului şi pasager într-o altă maşină luxoasă, un Bentley, a venit şi manelistul Florin Salam, ultimul interpret care a cântat de ziua romilor în fortăreaţă.

Acesta a spus că îşi va începe concertul cu o piesă de dragoste, "7 trandafiri", moment în care o mulţime de fani şi-au pornit lanternele telefoanelor mobile, pentru atmosferă, şi au cântat versurile alături de el.

A mai cântat apoi, printre altele, "Saint Tropez", "Te iubesc" ori "Zâna zânelor", concertul întinzându-se până aproape de ora 23.

Pe tot parcursul evenimentului, bihorenii care s-au dus în parcul Cetății au dansat, cântat și au imortalizat momentele preferate. Atmosfera a fost una de sărbătoare.

În zona evenimentului au fost amplasate diverse standuri cu mâncăruri, băuturi, dulciuri, și a fost amenajată o zonă de jocuri. 

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!