Credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc, pe 30 noiembrie, pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus, considerat „Ocrotitorul României”. 

Cine a fost Sfântul Andrei

România24.ro scrie că Sfântul Andrei a fost la început ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi de la acesta a aflat de întruparea Mântuitorului Hristos.

Misiunea de creştinare pe care a avut-o a început după Înălţarea Domnului la cer şi după Cincizecime, când Sfinţii Apostoli au tras la sorţi şi au mers în toată lumea pentru propovăduire.

„Potrivit tradiţiei Bisericii, Sfântului Andrei i-a căzut la sorţi să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, în ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi în Sciţia (Dobrogea) şi până în Crimeea”, arată sursa citată.

Sfântul Apostol Andrei a avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus mai pe urmă „Crucea Sfântului Andrei”.

Agerpres.ro notează că, fiind frate al Sfântului Apostol Petru, Sfântul Apostol Andrei a fost pescar de meserie, din Betsaida, cetate aflată pe malul lacului Ghenizaret. 

„Sfântul Andrei este cel care, pentru prima dată, L-a făcut cunoscut pe Hristos, spunând fratelui său Simon (Petru) că L-a aflat pe Mesia: "Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos). Şi l-a adus la Iisus. (Ioan 1, 41, 41). Pentru aceasta, Sfântului Andrei i se mai spune şi Apostolul cel dintâi chemat al Domnului. Din zilele acelea, Sfântul Apostol Andrei a urmat Mântuitorului, însoţindu-l pe drumurile Ţării Sfinte, ca şi ceilalţi apostoli”, arată sursa citată.

În 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei să fie trecută în calendarul bisericesc cu cruce roşie, între sfinţii mari ai Ortodoxiei.

De asemenea, Sfântul Apostol Andrei a fost proclamat Ocrotitorul României în anul 1997.

Din 2012, ziua de 30 noiembrie, în care se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei, a fost consacrată ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Peste 940.000 de români sărbătoresc

Peste 940.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Andrei, potrivit datelor Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, citate de Agerpres.ro.

Cele mai întâlnite nume sunt Andrei şi Andreea. 

În ceea ce priveşte prenumele masculine, 3.059 de români se numesc Andi, 833 - Andreeas; 485.819 - Andrei; 1 - Andreiasi/Andreiaşi; 331 - Andreiu; 660 - Andrew; 287 - Andrey; 7 - Andrias/Andriaş; 40 - Andries/Andrieş; 159 - Andru; 8 - Andrusa/Andruşa; 2 - Andrusca/Andruşca/Andruşcă; 22 - Andruta/Andruţă; 11.127 - András/Andras/Andraş; 828 - Andréa/Andrea; 9.557 - Andréas/Andreas/Andreaş; 146 - Andu; 3.083 - Endre; 2 - Ondras.

Un număr de 31.604 românce au prenumele Andra; 21.264 - Andrada; 341.401 - Andreea; 7.896 - Andreia; 7 - Andrusa/Andruşa; 6 - Andrusca/Andruşca; 365 - Andruta/Andruţa; 24.462 - Andréa/Andrea; 395 - Deea; 31 - Deia, mai arată sursa citată.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!