Dacă e adevărat că pentru a reuşi într-un domeniu trebuie ca în prealabil să-ţi dublezi numărul de eşecuri, atunci Primăria orădeană e pe drumul cel bun.

Aquapark-ul Nymphaea aflat în construcţie pe amplasamentul fostului ştrand municipal a fost proiectat, reproiectat, revizuit şi amânat de atâtea ori încât are toate şansele să devină exemplu. Rămâne de văzut în ce sens...

Aquapark de Oradea

Lansat în 2011 din dorinţa municipalităţii de a oferi românilor şansa de a se scălda la Oradea fără să mai meargă în Ungaria la Debreţin ori Hajduszoboszlo, proiectul aquapark-ului Nymphaea a demarat cu stângul, şi de atunci tot şchiopătează. Primarul Ilie Bolojan a dat la refăcut proiectul în 2012, când a aflat cât era de prost făcut. Cum în România nu mai proiectase nimeni aşa ceva, firma Arcadia Engineering din Bucureşti îl concepuse, pentru 40.000 euro, cu infrastructura şi aparatura prost amplasată, cu parcările şi vestiarele subdimensionate, ceea ce ar fi crescut costurile de exploatare şi ar fi enervat clienţii.

Refăcut un an mai târziu de firmele Interpark (Ungaria) şi Poliart, la un preţ de trei ori mai mare, noul proiect a majorat numărul locurilor de parcare de la 238 la 311, a lărgit căile de acces şi a ridicat de la 140 la 1.000 numărul dulapurilor din vestiare. În plus, conductele au fost trase prin spaţii tehnice situate sub bazine, pentru ca reparaţiile să nu implice spărturi şi săpături, pompele de recirculare a apei au fost amplasate lângă piscine pentru a reduce consumul de curent, iar clădirea a fost gândită modular pentru ca peste iarnă să poată funcţiona pe "sectoare". În total, aquapark-ul va avea 10 tobogane, din care unul înalt de 18 metri şi lung de 220 metri, 12 bazine interioare şi 6 exterioare, din care 2 de dimensiuni olimpice, pentru înot şi pentru sărituri, încă unul cu valuri şi un altul pentru copii.

Proiect cu necunoscute

Construcţia complexului a fost atribuită, în februarie 2015, pentru suma de 88,3 milioane lei, firmei Kez Epito es Szerelo Zrt Szeged (Ungaria), care are la dispoziţie doar 10 luni să termine lucrarea. "Sper ca pe sfârşitul anului orădenii să poată deja face baie aici", spune viceprimarul Mircea Mălan (foto).

Ce nu ştie spune viceprimarul este dacă aquapark-ul va fi gestionat de municipalitate, cu riscul ca serviciile să nu se ridice la standardele de calitate ale unui operator privat, sau vor fi atribuite unei firme, care ar putea însă să vâneze profitul şi să neglijeze întreţinerea complexului. "Decizia privind modul de administrare va fi luată în următoarele luni", spune Mălan. În acest context, este imposibil de anticipat modul de promovare a aquapark-ului, preţurile la bilete, dacă orădenii vor beneficia sau nu de reduceri şi altele...

Struţo-cămila

De parcă nu era de ajuns, până la sfârşitul anului conducerea municipalităţii mai are încă o temă de gândire. Inclus în proiect pentru a creşte punctajul acordat de finanţatorul european pe considerentul că, atrăgând competiţii, ar mări rentabilitatea complexului, bazinul pentru sărituri se dovedeşte un hibrid, destinat atât amatorilor, cât şi sportivilor, pe cât de frumos, pe tot atât de greu de exploatat.

Proiectată după standardele Federaţiei Internaţionale de Nataţie (FINA), cu platforme de sărituri la 1, 3, 5, 7,5 şi 10 metri, şi chiar una suplimentară la 2,5 metri pentru antrenamente, piscina e adâncă de 5 metri şi lată de 25 de metri, pentru ca săritorii să nu rişte să aterizeze pe mal. Dar, gândit la astfel de standarde, bazinul nu mai e deloc potrivit pentru agrement.

Pentru cei care nu ştiu, cea mai înaltă platformă de sărituri din Bihor a funcţionat în ştrandul din Băile 1 Mai, unde temerarii care urcau până în vârf puteau sări de la o înălţime de doar 4 metri. Or, viitorul "turn" din aquapark-ul orădean va fi de două ori şi jumătate mai înalt!

Candidaţi la fracturi

Având în vedere înălţimea platformelor, riscul de accidentare creşte pe măsură. Dacă un săritor care loveşte apa greşit sărind de la 3 metri se alege cu o usturătură, cel care sare de la 5 metri riscă entorse, iar unul de la 7,5 metri poate leşina la impact din cauza şocului. Cele mai grave accidentări pot apărea pentru curajoşii care se aruncă de la 10 metri. Lovind apa cu burta sau cu spatele, la o viteză de 65 kilometri pe oră, aceştia se pot alege cu o serie de accidentări care pot merge de la dislocarea unei articulaţii până la fracturi de coloană.

Mai mult, în lipsa unui coordonator, poate exista riscul ca doi temerari să sară de la înălţimi diferite şi să se lovească în aer sau în apă, cu efecte dezastruoase. Acest lucru a fost luat în calcul până şi de proiectant. "Accesul va fi liber doar până la 2,5 metri", spune arhitectul Daniel Tivadar (foto), cel care a lucrat la proiectarea platformei. Doar că e greu de crezut că un amator suficient de curajos să sară de la 10 metri va ezita să treacă de o poartă închisă...

Sărituri fără săritori

La fel de potrivit amatorilor ca o maşină de Formula 1 pe drumul de Borş, e improbabil că bazinul pentru sărituri va putea fi folosit în condiţii normale inclusiv pentru sportul de performanţă.

Deşi concepută după standardele FINA, cea mai modernă piscină pentru sărituri din ţară va fi descoperită, fapt pentru care va sta nefolosită minim 7 luni pe an, şi nici nu este prevăzută cu tribune, pentru că Primăria a ţinut să-şi mai reducă din costuri. În plus, nu are în vecinătate un bazin cu apă caldă, pentru ca săritorii care şi-au aşteptat rândul la trambulină în bătaia vântului să-şi poată recupera încălzirea musculară înainte să sară din nou, şi nici instalaţie cu bule care să "spargă" apa la comandă, pentru a evita situaţia ca un sportiv care a ratat o săritură să se accidenteze grav.

Culmea, bazinul pentru sărituri nu are nici măcar sportivi, cu atât mai puţin competiţii, căci pe fondul degradării bazei materiale, tradiţia săriturilor a apus imediat după 1989, când secţia clubului sportiv Crişul a fost desfiinţată. Apoi, chiar şi în condiţiile în care ar avea la dispoziţie piscina din aquapark, e greu de crezut că un club de profil şi-ar putea antrena sportivii să sară de la 5, 7,5 sau 10 metri printre gură-cască, căci performanţa necesită concentrare. Iar cel mai bun exemplu e modul în care Primăria a abordat problema acestui bazin: ca pe un salt în necunoscut cu impact imprevizibil...

"Bazinul olimpic şi cel pentru sărituri vor fi la dispoziţia orădenilor. Rămâne să stabilim în ce condiţii vor fi deschise accesului publicului"

Mircea Mălan, viceprimar

RENAŞTEREA UNEI TRADIŢII
"Am putea înfiinţa un club de sărituri"

Situaţia viitorului aquapark este cu atât mai paradoxală cu cât acesta va avea cea mai modernă piscină pentru sărituri din ţară fără ca oraşul să aibă însă o secţie de profil. Tradiţia marilor săritori orădeni din anii ’70-’80, printre care Viorica Kelemen, Sorana Prelipceanu, Alexandru Bagiu, Toth Magda, Tunde Szakas, Daniela Popa sau Alexandru Bagiu, s-a întrerupt după Revoluţie pe fondul emigrării performerilor şi al degradării bazei sportive.

Antrenor de sărituri, omul de afaceri Andrei Bondor (foto) spune că ar reînnoda tradiţia, cu o condiţie: "Dacă municipalitatea ne-ar pune la dispoziţie o bază de antrenament, în câteva săptămâni am putea înfiinţa un club de sărituri. Antrenori am găsi, pentru că Oradea are o tradiţie bogată".

Propunerea a fost acceptată imediat de preşedintele CSM Oradea, Florin Birta: "Suntem deschişi la orice formă de parteneriat care poate aduce avantaje clubului şi oraşului. Odată finalizat bazinul pentru sărituri, ar fi şi păcat să rămână nefolosit".