România de altădată nu era remarcabilă prin ponderea oamenilor cu carte, dar nici măcar neprietenii nu puteau zice că românii ar fi fost atât de grei de cap încât să-și pună neisprăviți în frunte. Ceea ce nu se poate spune în zilele noastre, când mai toți băștinașii știu să scrie și să citească, însă cu tot mai puțin folos de vreme ce împing escroci spre vârful treburilor publice.
Dacă în epoca interbelică, bunăoară, la cârma Bihorului erau figuri ca Aurel Lazăr, Traian și Tiberiu Moșoiu, Nicolae Zigre ori Partenie Cosma, acum au tupeul să revendice conducerea județului personaje grotești, al căror CV este cazierul, precum fostul deputat AUR Mihai Lasca.
Dat afară din acest partid de propriul trecut penal, dar patron peste un altul, pe care și l-a înființat ca pe un SRL, zis al „Patrioților Români”, Lasca pretinde din nou șefia Consiliului Județean după ce anul trecut, când a țintit-o prima oară, a luat 0,61% din voturi. În loc să dispară din peisaj, ca alți învinși de același calibru, Lasca a ales indecența, anunțându-și candidatura pentru aceeași funcție și la scrutinul din 4 mai, cu motivații aiuritoare.
Susținând că „în Oradea «lui Bolojan» ora de parcare costă mai mult decât la Paris”, le cere bihorenilor nici mai mult, nici mai puțin decât să se ridice împotriva „stăpânilor globaliști”, pedepsind prin vot „alianța partidelor trădătoare care v-au abuzat, v-au constrâns, v-au amendat și v-au închis în case” în pandemie. La schimb, le promite că, odată instalat în Parcul Traian, va mătura „clanul condus de anti-românul Bolojan”. În rest, canci program! Nu tu o vorbă, necum o idee, despre infrastructură, joburi, educație, cultură, turism etc. Dicționarul e necruțător cu astfel de personaje: impostor, escroc, șarlatan, potlogar.
Într-o societate normală și în timpuri normale, un ins de acest fel nu ar avea ce căuta în politică decât cel mult ca „analist” de bodegă, postură nu atât de malignă încât să fie băgat în seamă. Dar cum țara s-a îmbolnăvit de „suveranism” - unul fake și la fel de caricatural ca patriotismul cu cazier - nu e deloc exclus ca astfel de „discursuri” să bruieze dezbaterea la obiect, cât de anemică. Altfel spus, obiectivul nu ar fi atât să obțină voturi, cât să întunece minți.
Ce program are Partidul „Patrioților” putem afla pe site-ul acestuia, din capitole precum „O sănătate suverană” („Să recâștigăm controlul asupra sistemului de sănătate, să ieșim din robia Big-Pharma-OMS”), „Justiție organică” („Repunerea în discuție a noțiunii statului de drept în raport cu interesul național”), „O economie solidă pentru viitor” („Să eliberăm economia de sub influența străină”), „Neutralitate Națională” („România va părăsi NATO”) și alte subversiuni.
Rostul candidaturilor reprezentanților săi în alegerile locale nu e să propună cutare pod ori cutare măsuri de mediu sau alte chestiuni administrative, ci să țină vii narațiunile toxice și propagarea răului. Să ne facă să ne îndoim că putem, chiar și cu hopuri, să construim, să prosperăm, să mergem înainte.