Tinerii judoka de la ACS Olimpikus Oradea au reuşit să-şi adjudece şase medalii la întrecerile turneului internaţional pentru copii care s-a desfăşurat la Ploieşti, sâmbătă, 10 decembrie, şi a fost dotat cu Cupa Ploieşti.

Competiţia a reunit un număr de 450 de copii judoka, care au reprezentat 26 de cluburi din România, Ucraina (2 cluburi) şi Republica Moldova (4 cluburi)

Delegaţia ACS Olimpikus Oradea a cuprins o echipă formată din 7 judoka, iar aceştia au avut evoluţii bune, reuşind să urce de şase ori pe podiumul de premiere. Elevii antrenorului Romeo Boantă şi-au adjudecat trei medalii de argint şi trei medalii de bronz.

Sportivii care au urcat pe treapta a doua a podiumului de premiere sunt: Ramon Sulcik, Adrian Sulcik şi Afrodithe Konya. Pe locul III şi în posesia medaliilor de bronz au intrat Loredana Rusu, Dalia Anesia şi Ştefan Nichitescu.

Aproape de podiumul de premiere a fost însă şi Pakot Aron, care a ocupat până la urmă locul V.

„Felicitări, copii judoka! Mulţumim părinţilor, tuturor colaboratorilor şi susţinătorilor noştri, care au făcut posibilă participarea la aceasta competiţie!", a transmis conducerea clubului ACS Olimpikus Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!