În Săptămâna Patimilor, localnicii din Sacalasău Nou, comuna Derna, au scăpat de o „durere”: a scăzut riscul de a-și pierde agoniseala în fața presupușilor moștenitori ai unui grof din secolul trecut.
Judecătoria Marghita a respins cererea de retrocedare a pământurilor pe care se află și numeroase case, solicitare făcută de cei care susțin că sunt urmașii unui boier ungur. Sentința, pronunțată la 12 ani de la demararea procesului, nu este însă definitivă.
Au vândut
Povestea retrocedării din Sacalasău Nou a fost relatată pe larg de BIHOREANUL în 2017, la patru ani după deschiderea procesului și câteva luni de când sătenii aflaseră că riscă să-și piardă proprietățile.
La acea vreme, 15 pretinşi moştenitori ai unui boier ungur, Bartos Gábor, care în urmă cu un secol deţinuse pădurile din împrejurimi, au revendicat 79 de hectare din terenurile satului, pe motiv că ar fi fost confiscate în timpul reformelor agrare din perioada 1945-1950. Cererea de retrocedare viza păduri, fâneţe, şcoala şi biserica din sat, dar şi terenurile de sub 23 de gospodării.
Pretendenții nu puteau dovedi însă că sunt urmașii grofului, inițial depunând în instanță doar un arbore genealogic desenat de mână, și nici că terenurile ar fi fost luate abuziv. În schimb, sătenii arătau că Bartos Gábor și cei doi frați ai săi și-au vândut toată averea după Unirea din 1918, când nu au mai vrut trăiască în România, așa că nici vorbă să fi fost victimele unui abuz.
„Cererea este neîntemeiată”
Pe 11 aprilie, la cel de-al 77-lea termen și în a 4.207-a zi de la demararea procesului, Judecătoria Marghita a pronunțat sentința, respingând cererea pretinșilor moștenitori. Instanța a decis că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, dând dreptate, astfel, Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar, prima care a respins retrocedarea.
Argumentele judecătorului au fost, pe de-o parte, că presupușii moștenitori n-au putut dovedi legătura lor de rudenie cu groful și cei doi frați ai săi, iar pe de alta că niciun act nu dovedește că familia Bartos ar mai fi avut proprietăți la momentul cooperativizării. În schimb, sătenii au acte care le demonstrează proprietatea.
Hotărârea nu este definitivă și, probabil, perdanții o vor ataca cu apel. Merită menționat că, în timpul procesului, avocații reclamanților au arătat că aceștia nu vor neapărat să primească terenurile de sub sat, acceptând să fie împroprietăriți și pe alte amplasamente, cu condiția ca valoarea lor să fie aceeași.
Moștenitorii moștenitorilor
Secretara Consiliului Local Derna, Ileana Bara, a declarat BIHOREANULUI că procesul a durat atât de mult fiindcă, pe lângă cei trei presupuși moștenitori inițiali, de-a lungul anilor s-au mai alăturat demersului juridic și alte persoane care susțin că sunt urmași ai grofului și ai fraților acestuia. „Unii intervenienți au decedat în timpul procesului, așa că au făcut solicitări de intervenție moștenitorii lor, ceea ce a dus la noi amânări”, a explicat Bara.
De asemenea, în proces au intervenit și sătenii care ar fi fost afectați de retrocedare, aceștia arătând că dețin acte pentru proprietățile lor, chiar dacă nu s-au întabulat pe pământuri și case.
Pe de altă parte, în litigiu s-a făcut și o expertiză, prin care s-au inventariat proprietățile din Sacalasău Nou și titularii acestora. Practic, s-a încercat să se facă ordine într-un hățiș de documente vechi și, până acum, au avut de câștigat sătenii.
Cel puțin deocamdată, Sacalasău Nou rămâne al lor...
ISTORIA SATULUI
Oamenii au contractele
Întins pe Dealurile Dernei, satul Sacalasău Nou a fost întemeiat oficial în 1940, dar primele gospodării au apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea. Atunci, groful Bartos Gábor, care deținea pădurile din apropierea Dernei, a adus familii de slovaci din Șinteu pentru a defrișa zona. În schimbul muncii, aceștia au primit pământ din pădurea curățată, pe care și-au construit locuințele. Groful valorifica lemnul la uzina din Derna, așa că ambele părți aveau de câștigat.
Slovacii lucrau toată ziua la doborât copaci, iar noaptea se adăposteau în colibe rudimentare, construite din bârne și pământ. În timp, și-au transformat aceste adăposturi în case, astfel formându-se satul, cu gospodării răsfirate prin pădure - o caracteristică păstrată până astăzi.
După Unirea din 1918, groful Bartos, asemenea multor nobili maghiari, a decis să părăsească România. Slovacii, având familii numeroase, au cumpărat terenurile în funcție de posibilitățile fiecăruia. Niciun petic n-a rămas nevândut, susțin familiile din sat. Locuitorii păstrează și astăzi contractele de vânzare-cumpărare, datând din perioada 1919 - 1934, unele redactate de mână, altele autentificate, în română sau în maghiară.