Echipaje comune ale Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea şi ale Poliţiei Bihor au participat, luni, la 16 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Bihor şi Arad dispuse într-un dosar al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Oradea, pentru dovedirea unei filiere formate din 14 persoane bănuite că se ocupa de traficul de migranţi sirieni pe ruta Turcia - Bulgaria - România – Ungaria - state din Uniunea Europeană.

Din ancheta realizată de procurorii DIICOT Oradea cu suportul de specialitate al Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Bihor, grupul a acţionat în cursul anului 2015, sub coordonarea unui cetăţean turc de 54 ani şi a unui bărbat de 43 ani din Ungaria.

Din cercetări s-a stabilit că, în cursul acestui an, un bărbat de 54 de ani din Turcia a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, împreună cu un bărbat de 43 de ani, din Ungaria, în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi şi trecere frauduloasă a frontierei de stat.

„Membrii grupării - nouă bihoreni şi trei arădeni - aveau roluri bine definite şi se ocupau cu transportarea, cazarea şi călăuzirea peste frontiera României a migranţilor de origine siriană, contra unor sume de cuprinse 8.000 şi 10.000 de euro pentru fiecare migrant. Odată ajunşi în Ungaria, sirienii erau preluaţi de alţi membri ai grupării şi transportaţi până la destinaţie, în diverse state ale Uniunii Europene”, se precizează în informare.

Liderul grupării, zic procurorii, era cel care racola migranţii, iar prin intermediul unor alţi membri le asigura transportul din Turcia prin Bulgaria până în România, de unde erau preluaţi de alte persoane, de origine siriană sau turcă, care le-au asigurat cazarea şi transportul pe teritoriul României.

Potrivit unor surse din anchetă, sirienii erau trecuţi peste graniţa româno-ungară în zona comunei Avram Iancu de către sătenii din zonă, care primeau de la fiecare transfug între 300 şi 500 euro.

La finalizarea percheziţiilor, 14 persoane au fost conduse la sediul DIICOT Oradea, pentru audieri, procurorii urmând să decidă eventuale măsuri preventive.