Pe 10 aprilie, de la ora 16, şoferii din zona Beiuşului sunt chemaţi la protest! Evenimentul a fost lansat deja pe Facebook iar iniţiatorul este Kovacs Zoltan, un beiuşan care se declară sătul să fie ţinut în gropi şi care e hotărât să-şi facă "păsul şi durerea auzite".
"Şoferi cu mic cu mare, de v-aţi săturat de gropi, de rupt roţi, de plătit nemunca celor care tot promit şi nu fac nimic, dacă v-aţi săturat de jalea de la drumul mare, veniţi cu noi şi protestaţi faţă de nepăsarea celor care ne ţin tot în gropi! De 23 de ani acest drum nu-şi merită nici statutul de drum comunal, nicidecum de drum european! Să ne facem păsul şi durerea auzite! Citeşte, dă mai departe! Cheamă-ţi prietenii, cunoştinţele şi pe toţi cei de bună credinţă!", se specifică în anunţul făcut.
Kovacs a postat şi un videoclip filmat, în mers, pe DN 76, dar şi câteva indicatoare, creaţii proprii, în care descrie cu umor situaţia drumului.
Cert e că la protestul care va avea loc în parcarea din fosta benzinărie din Pocola (Chiaburu) şi-au anunţat, deja, participarea, prin intermediul site-ului de socializare, peste 100 de şoferi din zona Beiuşului. "Aşa să le fie şi cariera politică la cei responsabili, lin şi solid ca drumul ăsta!", a comentat unul dintre ei.