La sfârşitul anilor ‘70 cvartalele de blocuri din Oradea erau nişte uliţe pe verticală. După-amiezile cartierelor încă în construcţie aveau propriul ritm sezonier, care începea primăvara, când orăşenii de primă generaţie şi strămutaţii din casele demolate îşi lotizau pârloaga din spatele blocului.
Văzute de sus, grădinile închipuiau imense table ca de ciocolată, cu dreptunghiuri de răzoare. Bărbaţii adunau ciulini şi mizerii pe care le ardeau, spre entuziasmul ţâncilor adunaţi în jurul focului, după care săpau straturi pe care femeile plantau verdeţuri. Ambiţioşii atârnau de balcoanele primelor etaje butuci de vie pe care azi moştenitorii lor îi otrăvesc cu motorină pentru că le ţin umbră.
Vara, femei în capoate povesteau în faţa blocului filmele văzute la televizor "la unguri", crăpând seminţe între dinţi, în vreme ce bărbaţi în pantaloni de doc şi maiou jucau cruce, asudaţi, lângă câteva sticle de bere "înecate" într-o ciupă de plastic, ca să le dea iluzia recelui. Era liniştea după-amiezii unui sat izbăvit de recoltatul din toamnă pentru că, oricât erau de păzite, grădinile sfârşeau călcate de ciurdele de mucoşi care jucau "mâţa" cu cheia de gât.
Până şi iarna avea muncile ei. Adunaţi lângă un sfert de pălincă, doi-trei inşi în putere împingeau zăpada de pe trotuare cu pancartele rămase de la manifestaţia de 23 august. În urma lor, femeia de serviciu presăra sare peste oglinda derdeluşurilor, stârnind chirăitul pruncilor.
Indiferent că era muncă "voluntară", frica de partid sau un reflex reminiscent de gospodar, proaspeţii târgoveţi aveau încă simţul spaţiului comun. Aşa cum descendenţii lor, orăşenii de astăzi, au convingerea sinceră că locul de lângă bloc aparţine Primăriei. Adică, de fapt, nimănui.
În criză de argumente, municipalitatea a ameninţat săptămâna trecută cu amenzi de până la 2.500 lei asociaţiile de proprietari care nu-şi tund iarba din jurul blocurilor. Iar căposul primar, mai "de la ţară", chiar le va aplica! Şi la fel se va întâmpla în iarnă cu măturatul omătului, în primăvară cu adunatul resturilor vegetale şi aşa mai departe. Pentru că domnia se plăteşte. De cele mai multe ori, din prostie. Sau pentru că am uitat de unde am pornit...