Speranţele ca numărul de echipe din prima ligă a handbalului masculin românesc să crească din vară de la 14 la 16 - şi astfel ca CSM Oradea să aibă şanse să rămână în Liga Zimbrilor şi în sezonul următor - s-au diminuat considerabil, după ce Consiliul de Administraţie al FRH nu a votat această propunere.

Întrunit în şedinţă în această săptămână, Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal a decis să respingă propunerea lui Gheorghe Tadici de a creşte numărul echipelor din prima ligă din sezonul 2023-2024 - atât la feminin, cât şi la masculin.

La solicitarea BIHOREANULUI, directorul de comunicare al FRH, Radu Chirvase, a explicat că decizia de creştere a numărului de echipe nu poate fi luată din sezonul imediat următor.

"Având în vedere prevederile Statutului referitoare la modificarea sistemului competiţional, orice alt sistem decât cel actual poate fi aplicat după respectarea termenului statutar, adică nu în sezonul imediat următor, ceea ce înseamnă că în sezonul 2023-2024 se păstrează numărul de echipe şi modul actual de retrogradare/promovare", a transmis Radu Chirvase.

Totuşi, decizia nu este definitivă, fiindcă la Adunarea Generală a Federaţiei Române de Handbal, programată pe 24 aprilie, când vor avea drept de vot şi reprezentanţii cluburilor, nu doar cei din conducerea Consiliului de Administrație, situaţia poate fi întoarsă.

De altfel, reprezentantul FRH a admis că decizia se poate schimba în Adunarea Generală.

Până atunci însă handbaliştii de la CSM Oradea au un nou joc în campionatul Ligii Zimbrilor, în acest weekend, sâmbătă, de la ora 18, la Focşani, cu echipa locală, CSM, o echipă situată în jumătatea superioară a clasamentului, pe poziţia a 5-a. Jocul contează pentru etapa a 23-a.

Reamintim că formaţia antrenată de Cosmin Liberţ a obţinut sâmbăta trecută prima victorie din acest sezon, dar ocupă în continuare locul al 14-lea, ultimul în ierarhia la zi.

În meciul tur, de la Oradea, la Arena Antonio Alexe, CSM Focşani s-a impus cu scorul de 29-27  în faţa bihorenilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!