Şapte persoane au ajuns în Arestul Poliţiei Bihor, iar un bărbat este căutat încă pentru a fi încarcerat, după un incident petrecut la un botez în comuna Gepiu. Zeci de poliţişti din mai multe localităţi din Bihor, luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi, coordonaţi de şeful Poliţiei Salonta, comisarul şef Lucian Marian, au intervenit pentru aplanarea unui scandal ai cărui protagonişti nu mai recunosc nimic, susţinând că vina e a... oamenilor legii!

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, cele opt persoane - şase bărbaţi cu vârste între 28 şi 59 ani, o femeie de 59 ani şi un tânăr de 17 ani, cu toţii din Gepiu - au fost arestate în aceeași zi la Judecătoria Salonta, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, încăierare și violare de domiciliu, în urma unei anchete pornite de Secția 9 de Politie Rurală Cefa. 

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii le bănuiesc pe cele opt persoane că, la 10 septembrie, în intervalul orar 20.30 - 21.18, pe fondul unor neînțelegeri anterioare, ar fi fost implicate într-o altercație, pe drumul de acces din fața a două imobile din localitatea Gepiu", se precizează în informare. 

Concret, după cum a aflat BIHOREANUL, scandalul a pornit între două familii din Gepiu. Una dintre ele organiza o petrecere de botez la care nu i-a invitat pe membrii celei de-a doua familii, cu care era în duşmănie, gest care i-a supărat pe aceștia din urmă. Oamenii au început să înjure, să blesteme şi să ameninţe copilul care urma să fie botezat, stârnind furia petrecăreţilor şi o bătaie în toată regula. Înarmaţi cu furci, bâte, topoare, sticle şi pietre, oamenii s-au încăierat în stradă, continuând apoi bătaia şi în curţi, până la sosirea poliţiştilor care i-au despărţit.

Au interveit pentru aplanarea scandalului zeci de poliţişti din Oradea, Cefa, Tinca, Salonta, luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, poliţişti de la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Bihor și jandarmi, coordonaţi de şeful Poliţiei Salonta, comisarul şef Lucian Marian.

În urma bătăii, trei persoane au necesitat îngrijiri medicale, refuzând apoi transportul la spital.

Marţi, şapte dintre scandalagii - cinci bărbați de 59, 48, 37, 32 și 23 de ani, o femeie de 59 de ani și un tânăr de 17 ani -, toți din comuna Gepiu, au fost reţinuţi pentru 24 ore, iar miercuri au fost prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, respectiv la Judecătoria Salonta cu propunere de arestare preventivă. În faţa procurorului şi judecătorului de drepturi şi libertăţi, niciunul dintre bătăuşi nu a mai vreo reclamaţie de făcut. „După ce în timpul incidentului le-au reproşat poliţiştilor că n-au venit mai devreme, ca să-i apere pe unii de alţii, la audieri au susţinut că nu au ce să-şi reproşeze unii altora şi că poliţiştii sunt de vină pentru tot ce s-a întâmplat, că nu trebuiau să intervină", au explicat, pentru BIHOREANUL, surse din anchetă. 

Cert e că, în urma audierilor, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Salonta a admis propunerea procurorului și a emis pe numele celor șapte persoane câte un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Totodată, a fost dispusă arestarea preventivă în lipsă a celei de-a opta persoane, respectiv a bărbatului de 28 de ani, din localitatea Gepiu, care este căutat. 

Cercetările sunt continuate la Secţia 9 de Poliție Rurală Cefa, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!