Fostul patron al restaurantului Stradivarius, Mircea Tripe, acum şofer Bolt, a ajuns în atenţia Poliţiei după ce a fost reclamat de o clientă că ar fi înjurat-o şi a pălmuit-o. Victima, Greta Moldovan, e şi ea o persoană cunoscută. Aleşdanca, amică a milionarului Victor Micula, e martor în procesul penal al acestuia. 

Incidentul s-a produs joia trecută, după cum a povestit Greta Moldovan BIHOREANULUI. Tânăra îşi comandase o cursă prin aplicaţia Bolt pentru a merge de acasă până în centrul oraşului. În maşină şi-a dat seama, zice ea, că ruta aleasă de şofer era mai lungă decât altele similare din trecut şi i-a atras atenţia şoferului. Însă acesta a reacţionat violent.

"A început să înjure, să vorbească urât cu mine, striga... I-am cerut să oprească, pentru că voiam să cobor. Într-un târziu a oprit, chiar lângă Liceul de artă. Eu am coborât şi am vrut să plec, dar a oprit şi el, a ieşit din maşină şi a început să fugă după mine. Era plin de părinţi şi copii în faţa liceului, cu toţii au văzut ce se întâmplă. Am dat drumul la camera telefonului, să înregistrez, să am dovezi", spune Greta. 

Tânăra recunoaşte că a avut şi ea o parte din vină, pentru că a trântit uşa maşinii mai tare decât ar fi fost normal. "Recunosc, am trântit portiera, însă de aici şi până să mă lovească e mult. Consider inacceptabil un astfel de comportament", zice tânăra.

Filmuleţul video transmis şi BIHOREANULUI îi dovedeşte spusele. Se vede cum bărbatul se apropie ameninţător de ea, o înjură şi o loveşte, iar în final se întoarce şi pleacă. Greta îi atrage atenţia că va merge la Poliţie, dar bărbatului nu pare să-i pese: "Poţi să mergi şi la dracu", îi răspunde individul, pe care tânăra l-a şi recunoscut în persoana lui Mircea Tripe, 64 ani, fost patron al restaurantului Stradivarius din Oradea, în tinereţe cunoscut bătăuş, implicat deseori în altercaţii violente. 

"Culmea, a şi încercat să mă abordeze în urmă cu 3 ani, pe Facebook, şi nu i-am răspuns. Nu ştiu cum a ajuns un astfel de om să presteze servicii publice", reclamă Greta.

Cert este că, imediat după incident, ea a alertat şi Serviciul Suport al Bolt. "Experiența mea cu acest conducător auto s-a transformat într-un coșmar, a început să-mi adreseze insulte și amenințări verbale. M-am simțit extrem de amenințată și intimidată de atitudinea sa agresivă și de limbajul neadecvat folosit", a reclamat Greta.

"Vă asigurăm că am început o investigaţie internă împotriva şoferului şi deja au fost luate măsuri stricte împotriva dânsului, pentru a ne asigura că nu va pune şi alţi clienţi în această situaţie. Vă garantăm că, în viitor, când veţi comanda o maşină Bolt, comanda dumneavoastră nu va mai fi preluată de acest şofer", au răspuns reprezentanţii Bolt, cerându-şi scuze pentru cele întâmplate. 

În paralel, însă, tânăra a reclamat agresiunea şi la Poliţia municipiului, după cum a confirmat şi purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Bihor, comisarul-şef Alina Fărcuţa. "În urma plângerii penale depuse, polițiștii Biroului Poliției de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Oradea efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau alte violențe, urmând ca, la finalizarea acestora, în funcție de rezultat, să fie propusă o soluție corespunzătoare prin unitatea de parchet", a transmis reprezentanta Poliţiei. 

BIOREANUL a încercat să-l contacteze pe Facebook și pe Mircea Tripe, dar acesta nu a răspuns până la ora publicării acestei știri.

Vezi mai jos fimarea realizată de Greta Moldovan:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!