Doi voluntari ai Asociaţiei Oradea Civică, înfiinţată după protestele masive din februarie 2017, când au contestat faimoasa Ordonanţă 13, susţin că au fost agresaţi de primarul comunei Holod, Ioan Horga (foto), membru PSD, care le-a şi refuzat, nelegal, înregistrarea listelor cu semnăturile locuitorilor comunei în sprijinul iniţiativei „Fără penali”.

După cum se ştie, această iniţiativă are ca scop schimbarea Constituţiei astfel încât legea supremă să prevadă în mod expres interdicţia ca persoanele condamnate definitiv pentru fapte de corupţie să candideze şi să ocupe funcţii de conducere la orice nivel electiv, de la Consiliile Locale şi Judeţene până la Parlament şi Preşedinţie.

Aşteptaţi cu Poliţia

La fel ca săptămâna trecută, voluntari ai iniţiativei şi membri ai USR Bihor, partid ce o sprijină încă de la început, s-au deplasat marţi în mai multe comune din judeţ, de data aceasta în zona de dincoace de Beiuş.

„La Primăria Căpâlna, după ce ne-a înregistrat listele – care trebuie verificate, conform legii, de către autorităţile publice locale – o angajată ne-a întrebat unde mai mergem. Noi, naivi, am spus că la Holod. Când am ajuns la intrarea în Holod, deja ne aştepta o maşină de Poliţie”, a declarat BIHOREANULUI Adrian Ruja, unul dintre cei doi voluntari.

Plimbaţi la... Biroul Agricol

Potrivit lui Ruja, cei doi voluntari ai Asociaţiei Oradea Civică au intrat în sediul Primăriei Holod la ora 15.10, unde un angajat de la Registratură i-a „îndrumat” spre Biroul Agricol, pentru înregistrarea listelor.

„De la cetăţeni din Holod am strâns în campanie 29 de semnături. Am cerut înregistrarea listei şi a documentelor aferente, iar funcţionarul de la Biroul Agricol ne-a întrebat ce trebă are el cu asta”, spune Ruja, adăugând că după circa 2 minute în încăpere a intrat primarul, care i-a bruscat.

„A strigat că ce treabă are el cu listele astea şi ne-a spus să ieşim, că nu le înregistrează. Apoi m-a luat pe mine de mână, strigând „Ieşiţi în p... mea afară!”, şi ne-a scos. Am plecat, că nu am vrut să se întâmple ceva. La ieşire, în faţa Primăriei era maşina Poliţiei”, a mai spus Ruja.

Acesta a adăugat că va preda listele la sediul USR, pentru ca în cursul zilei de miercuri o altă echipă de voluntari să încerce, din nou, să le înregsitreze la Primăria Holod.

„Da’ ce să fac eu cu listele alea?”

Contactat de BIHOREANUL, primarul PSD Ioan Iorga, admite că a refuzat înregistrarea listelor, ceea ce este abuz în funcţie.

„Ce să facă Primăria cu listele alea? În ce calitate să le înregistreze, să verifice dacă oamenii ăia (n.r. – semnatarii) există sau nu, dacă semnăturile sunt valabile sau nu?”, a declarat edilul, care susţine însă că că s-a purtat „frumos” cu cei doi orădeni. „Nu vorbiţi prostii, că vă dau martor, era omul de la Biroul Agricol. Ei nici nu s-au prezentat Le-am zis că nici nu ştiu în ce calitate să le înregistreze Primăria. Nu-i treaba mea, le-am zis. Dar eu frumos am vorbit cu ei”, a declarat Horga.

Verificarea de către primării a listelor de semnături în vederea organizării unui referendum pentru modificarea Constituţiei este obligatorie prin lege, la fel şi înregistrarea unui act sau petiţii din partea cetăţenilor ori a organizaţiilor, indiferent de obiectul acestora.

Tot marţi, doi membri USR au fost bătuţi, la depunerea listelor de semnături pentru iniţiativa „Fără penali”, de către un primar din judeţul Argeş.