Un bărbat în vârstă de 62 de ani din Pietroasa, fost miner, a fost încarcerat, luni, de poliţiştii din Municipiul Beiuş, după ce Tribunalul Bihor l-a condamnat definitiv 3 ani și 5 luni de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor.

Acuza a fost formulată în urma unui scandal produs în luna septembrie, anul trecut, între Augustin Gabor şi ginerele său, Kovaci Tibi.

Cei doi s-au certat în curtea lui Gabor, iar în urma discuţiilor, Kovaci s-a urcat în maşină şi a dat să plece. Nu a mai apucat, căci socrul său a luat coasa pe care o avea la îndemână şi a dat cu ea spre maşină. Partea tăioasă a coasei i-a spart efectiv parbrizul autoturismului şi l-a nimerit în stomac.

Kovaci a ajuns la spital, iar socrul său în Arestul Poliţiei Bihor, unde a stat arestat preventiv pentru o perioadă de 3 luni, până în data de 27 decembrie anul trecut.

Trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru tentativă de omor şi distrugere, Gabor a fost condamnat definitiv, luni, la Curtea de Apel Oradea, instanţă care l-a trimis în spatele gratiilor pentru o perioadă de 3 ani şi 5 luni şi l-a obligat la daune morale de 1.000 lei către victima sa.

Totodată, bărbatul are interdicţie de a se apropia de ginerele său pentru o perioadă de doi ani după executarea pedepsei.