O răfuială dintre doi tineri din Tileagd s-a sfârşit, sâmbătă, la spital, pentru unul dintre ei şi în Arestul Poliţiei pentru cel de-al doilea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prim-procurorul adjunct Maria Cotrău, incidentul a pornit după ce, în zorii zilei de sâmbătă, victima, un tânăr de 20 ani, a trecut cu un grup de prieteni pe lângă casa unui consătean cu care era certat de mai mult timp, ameninţând cu voce tare că "îl va rezolva".

Trezit din somn de gălăgia de pe stradă, Palotas Imre a aşteptat până când grupul s-a îndepărtat, după care a ieşit pe stradă, s-a urcat la volan şi a pornit în trombă înspre ei, luându-l pe capotă pe adversarul său. "După ce a acroşat victima, inculpatul a virat spre restul grupului cu intenţia de a-i lovi, dar respectivii au reuşit să se ferească", a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului Bihor.

Ca şi cum asta nu ar fi fost de ajuns, în momentul în care victima sa a căzut, Palotas a coborât de la volan şi l-a luat pe bărbat la pumni. Apoi s-a urcat din nou în maşină şi a pornit înspre Oradea.

"Victima a fost internată la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea cu multiple fracturi, fractură de tibie şi mai multe fracturi cranio-faciale, însă în stare stabilă. În acelaşi timp, pentru prinderea agresorului au fost mobilizate mai multe echipaje de poliţie care au organizat filtre pe principalele artere din municipiu, maşina acestuia fiind localizată şi oprită în scurt timp", a mai spus prim-procurorul adjunct al Parchetului Bihor.

În aceeaşi zi, tânărul a fost pus sub urmărire penală şi inculpat pentru tentativă de omor, iar apoi a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din Tribunalul Bihor, care a dispus arestarea lui pentru o perioadă de 30 de zile. Măsura nu este, însă, definitivă, existând posibilitatea ca tânărul să o conteste la Curtea de Apel Oradea.