Imagini scandaloase filmate într-o clasă de gimnaziu de la o școală din Prahova au ajuns în spațiul public, înregistrarea video arătând mai mulți elevi care au batjocorit o profesoară.

În timp ce ea scria la tablă, elevii au mimat acte sexuale în spatele ei. Publicația phonline.ro scrie că femeia umilită de doi elevi în timp ce se afla în fața clasei, la oră, este profesoară de engleză.

În înregistrarea ajunsă în spațiul public se vede cum, în timp ce profesoara scrie la tablă, doi băieți apar lângă ea și încep să simuleze acte sexuale. Scena este filmată și încurajată de colegii lor.

Ciudată este atitudinea profesoarei: aceasta nu are nicio reacție, scrie în continuare la tablă, râde, încearcă uneori să se ferească și mai spune „Gata!”. 

La un moment dat, unul dintre elevi se urcă pe un scaun și o apucă pe profesoară de cap, simulând un act sexual oral. Același băiat vapează, apoi, și îi suflă profesoarei fumul în față.

Filmarea s-a răspândit printre elevi și așa a aflat și directoarea școlii aflate în comuna prahoveană Brebu, care apoi a anunțat Poliția.

„La data de 6 aprilie a.c., polițiștii Secției de poliție rurală Valea Doftanei au fost sesizați de către directorul unei unități școlare din comuna Brebu despre faptul că deține o înregistrare audio video prin care doi elevi cu vârstele de 13 ani, în timp ce se aflau într-o sală de clasă, au simulat exercitarea unor acte de natură sexuală asupra unui cadru didactic. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis Poliția Prahova.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova a anunțat că cei doi elevi care apar în filmare și cel care filmează și îi instigă au fost sancționați cu scăderea notei la purtare cu 6 puncte, ceea ce va face ca ei să rămână repetenți, iar ceilalți elevi din clasă cu „observație scrisă”. 

„Având în vedere gravitatea faptelor, atât elevii cât şi cadrul didactic, vor beneficia de consiliere din partea specialiştilor Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională”, a mai transmis ISJ Prahova.

Vezi imaginile video scandaloase aici!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!